Centrala Nucleară Cernavodă, Unitatea 1 Cernavodă, repornire reactor, Nuclearelectrica, debitul Dunării, Unitatea 2 CernavodăSN Nuclearelectrica SA a început miercuri, 4 noiembrie, procedurile pentru repornirea Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă. Potrivit companiei, reconectarea acesteia la Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată pentru vineri, 6 noiembrie 2026.
Nuclearelectrica a notificat miercuri Bursa de Valori București cu privire la demararea operațiunilor necesare pentru pornirea reactorului. Compania precizează că repornirea unei unități nucleare este o operațiune complexă, care se desfășoară în baza unor proceduri stricte și cu respectarea tuturor cerințelor de securitate nucleară.
Directorul general al Nuclearelectrica, Mihai Gioara, a declarat că începerea manevrelor de pornire reprezintă un pas important, așteptat atât de companie și autorități, cât și de public.
Acesta a subliniat că reconectarea Unității 1 este importantă pentru securitatea energetică și stabilitatea sistemului național. Totodată, specialiștii centralei au desfășurat, pe perioada opririi, activități pentru menținerea instalațiilor în condiții de siguranță.
Repornirea Unității 2 depinde de creșterea nivelului Dunării
În ceea ce privește Unitatea 2, reluarea funcționării depinde de evoluția debitului Dunării. Potrivit Nuclearelectrica, funcționarea Unității 1 presupune folosirea unor volume mari de apă pentru răcirea reactorului, ceea ce va determina scăderea nivelului apei în bazinul de aspirație.
Astfel, pornirea Unității 2 va fi posibilă doar după o creștere susținută a nivelului Dunării. Ulterior îndeplinirii acestor condiții, reactorul va putea fi repornit și reconectat la sistemul energetic național.
Reamintim că Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost oprită controlat pe 28 iulie 2026, iar Unitatea 2 a fost deconectată treptat de la SEN începând cu 13 august. Oprirea ambelor reactoare a fost determinată de debitul scăzut al Dunării.
Potrivit datelor hidrologice, miercuri dimineață, debitul Dunării la intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, a ajuns la 1.700 mc/s, fiind în creștere, dar mult sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s.







