Am văzut anunțul cu „Borșul de o tonă” și „Marea Masă Pescărească” din Portul Tomis. Ideea unei mese comune în Portul Tomis este bună. Chiar foarte bună (știu și cine a avut-o). Portul are nevoie de viață, de ritualuri, de evenimente repetabile, de motive pentru care constănțenii și turiștii să vină acolo nu doar pentru o poză cu iahturi, ci pentru o experiență cu sens. Inclusiv gastronomic.

Dar tocmai pentru că ideea este bună, cred că trebuie construită cu mai multă grijă.

Iar aici apare prima problemă: sturionul nu mai este, astăzi, un simbol pescăresc în sensul viu al cuvântului.

Nu pentru că nu ar fi pește. Nu pentru că nu ar avea legătură istorică cu apele noastre. Ci pentru că, în realitatea de azi, sturionul pe care îl poți pune legal într-un ceaun este sturion de acvacultură. Adică nu vine dintr-un gest pescăresc, nu vine dintr-o barcă întoarsă dimineața la țărm, nu vine din cultura vie a pescarului local.

Vine dintr-o fermă.

Și nu e nimic rău în asta, cât timp o spui corect.

Dar e o diferență mare între „gătim sturion de acvacultură” și „celebrăm tradițiile pescărești ale Portului Tomis”.

A doua problemă ține de loc.

Un borș de sturion poate avea sens într-o poveste dobrogeană mai largă. Poate avea sens într-o poveste de Dunăre. Poate avea sens într-o poveste de Deltă. Poate avea sens dacă vorbești despre pește migrator, despre ape care leagă Dunărea de Mare, despre memorie, protecție, dispariție, acvacultură și recuperare simbolică.

Dar spus simplu, ca „borș pescăresc la malul mării”, în Portul Tomis, lucrurile nu se mai așază la fel. Pentru simplul fapt că nu știu dacă a fost adus vreodată la mal un sturion in Portul Tomis nici când era populat (și) de pescari. Un borș pescăresc acolo nu poate fi decât unul. Al lui Jean Constantin, si el pescar al locului cu a lui Caliopi. Câtă identitate încape doar în numele acesta?

Portul Tomis nu este Deltă. Nu este cherhana. Nu este sat pescăresc. Este o marină urbană, turistică, spectaculoasă, cu restaurante, promenadă, ambarcațiuni și potențial enorm de identitate locală. Tocmai de aceea, identitatea lui gastronomică cred că poate și trebuie construită din ce îi aparține firesc: Marea Neagră, orașul, litoralul, peștele de sezon, midia, rapana, hamsia, stavridul, chefalul, guvidul, poveștile reale ale locului.

Dacă spui „masă pescărească”, atunci trebuie să apară pescarii. Trebuie să apară peștele local. Trebuie să apară cherhanaua, gestul, focul, pâinea, mămăliga, saramura, zeama, usturoiul, verdețurile, peștele mic, peștele umil, peștele adevărat al Mării Negre.

Altfel, „pescăresc” devine doar un cuvânt bun de afiș.

Mai este și o problemă de autoritate culinară.

Comunicatul vorbește despre restaurantele din Portul Tomis, dar centrul de greutate pare mutat către bucătarii METRO. METRO poate fi și este un partener excelent. Poate susține logistic, poate furniza ingrediente, poate ajuta tehnic. Dar dacă vrem să construim identitatea Portului Tomis, atunci restaurantele din Portul Tomis trebuie puse în față. Bucătarii locului trebuie să fie personajele principale. Unde sunt?

Altfel mesajul devine simplu: sponsorul gătește, Portul pune decorul.

Și ar fi păcat.

Pentru că Portul Tomis chiar are șansa să devină o destinație gastronomică. Dar nu prin recorduri puse în ceaun. Nu prin adjective mari. Nu prin „cel mai lung”, „cel mai mare”, „fără precedent”, dacă în spate nu există rigoare, gust și sens.

O tonă de borș nu înseamnă automat identitate.

Identitatea începe când știi de ce gătești acel preparat, de ce acolo, de ce cu acel pește, de ce cu acei oameni și ce poveste reală duci mai departe.

Așadar, întrebarea nu este dacă evenimentul va strânge lume. Probabil că va strânge.

Întrebarea este alta:

Ce anume spune acest eveniment despre Portul Tomis?

Că este un loc cu memorie marină, cu restaurante care își asumă împreună o direcție culinară, cu produse locale și cu o poveste coerentă?

Sau doar că se poate pune un ceaun foarte mare într-un afiș foarte colorat?

Eu sper să fie prima variantă.

Dar pentru asta, Portul Tomis are nevoie de mai mult decât un borș de o tonă. Are nevoie de gust, criteriu, autenticitate și adevăr.

Emil Tatu, Asociația Dobrogea Gust si Poveste.