Inspectoratul de Poliție Județean Constanța desfășoară, pe toată durata sezonului estival, o serie de campanii de informare și prevenire menite să contribuie la siguranța turiștilor și a localnicilor aflați pe litoral.
Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, prevenirea incidentelor și informarea corectă a cetățenilor sunt esențiale pentru un sezon estival lipsit de evenimente neplăcute. În acest sens, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au demarat încă de săptămâna trecută mai multe acțiuni care vor continua pe parcursul întregii veri.
Prin campania „O vară în siguranță”, oamenii legii îi informează pe turiști și pe localnici despre măsurile pe care le pot lua pentru a preveni furturile de pe plaje și din unitățile de cazare, oferind recomandări pentru protejarea bunurilor personale.
De asemenea, polițiștii derulează campania „Părinți vigilenți – copii în siguranță”, dedicată prevenirii cazurilor de rătăcire a minorilor pe plajele aglomerate. În cadrul acesteia, copiii primesc brățări de identificare pe care sunt trecute numerele de telefon ale părinților, astfel încât, în cazul în care se pierd, aceștia să poată fi găsiți și reuniți rapid cu familia.
Totodată, polițiștii discută cu părinții despre importanța supravegherii permanente a copiilor și recomandă stabilirea unor puncte de întâlnire ușor de identificat, în eventualitatea în care cei mici se îndepărtează de familie.
Reprezentanții IPJ Constanța subliniază că siguranța comunității începe prin prevenție, iar prezența constantă a polițiștilor în zonele turistice are rolul de a oferi sprijin și îndrumare, astfel încât vacanța pe litoral să se desfășoare în cele mai bune condiții.







