Trei autoturisme furate și dezmembrate, în valoare de aproximativ 320.000 de euro, descoperite în Portul Constanța
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu ofițeri Frontex, au descoperit,…
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu ofițeri Frontex, au descoperit,…
Institutul Naţional de sănătate Publică (INSP) a transmis că, în săptămâna 19 – 25 ianuarie,…
Urmare a cercetărilor în două dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie…
Primarul PNL din Cavnic, Vladimir Petruț, a dezvăluit că premierul Ilie Bolojan le-ar fi transmis…
Lukoil, al doilea producător de petrol din Rusia, a anunțat joi că a acceptat să vândă cea mai…
Consiliul Județean Constanța a rămas timp de trei luni fără un administrator după demisia Danielei…
Meteorologii anunţă că, până duminică, la ora 18.00, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte…
Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a făcut joi, 29 ianuarie, declarații…
Consiliul Județean Constanța s-a reunit joi, 29 ianuarie 2026, în ședință ordinară la Palatul…
Șapte persoane au murit și trei au fost rănite marți într-un accident rutier produs în județul…
Consiliul Local al municipiului Constanța este convocat joi, 29 ianuarie 2026, la ora 14:00, pentru…
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat, miercuri, semnarea împreună cu omologul său german,…
În contextul creșterii îngrijorătoare a numărului de cazuri în care minori sunt implicați în…
Iranul a avertizat miercuri că va răspunde „cum n-a mai făcut-o niciodată” în cazul unui atac…
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat miercuri constituirea unui grup de lucru care va analiza…
Urmare a cercetărilor în 4 dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată,…