Ultimele stiri

Portul militar Constanța, gazda ceremoniei de absolvire a noii promoții de elevi militari

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” a marcat încheierea anului școlar 2025-2026 prin organizarea festivității de absolvire a studiilor, desfășurată în portul militar Constanța.

Evenimentul a fost dedicat noii generații de absolvenți, care poartă denumirea simbolică de Promoția „Constantin Brâncuși – 150”, în semn de omagiu adus marelui sculptor român, la împlinirea a 150 de ani de la nașterea sa.

În cadrul ceremoniei, au fost recompensați elevii care s-au remarcat prin rezultate școlare excepționale și care au încheiat anul de studiu cu cele mai mari medii din fiecare nivel de învățământ.

Printre premianți se numără David-Marian Boboșia, elev în clasa a IX-a C, care a obținut media generală 10, și Adrian Melinte, din clasa a X-a E, care a încheiat anul școlar cu aceeași performanță. De asemenea, Vlad-Cristian Pușcașu, elev în clasa a XI-a A, a obținut media 9,94, iar Anca Lazăr, elevă în clasa a XII-a C, a încheiat studiile cu media 9,88.

Festivitatea a reprezentat un moment de bilanț și recunoaștere a performanțelor academice, dar și o ocazie de a evidenția valorile promovate de învățământul militar: disciplină, responsabilitate și excelență.

Prin rezultatele obținute, elevii Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” confirmă încă o dată nivelul ridicat al pregătirii oferite de instituția de învățământ militar din Constanța.

Lasati un comentariu