Iliana Iotova, susținută de fostul președinte bulgar Rumen Radev, considerat apropiat de Kremlin, este pe cale să devină prima femeie aleasă în funcția de președinte al Bulgariei. Toate exit-poll-urile o indică drept câștigătoare a celui de-al doilea tur de scrutin, iar contracandidatul său, Andrei Ghiurov, și-a recunoscut înfrângerea.
Într-o declarație făcută duminică seară, Ghiurov a transmis că societatea bulgară trebuie să urmărească unitatea, nu divizarea, și a subliniat că responsabilitatea sa politică nu se încheie odată cu scrutinul, relatează Novinite.
Acesta le-a mulțumit cetățenilor care au participat la vot, inclusiv celor care au ales alți candidați, dar și familiei sale, colegului de campanie pentru funcția de vicepreședinte, Georgi Kandev, comitetului de inițiativă și partidelor care au susținut lista electorală. Totodată, i-a felicitat pe cei care au câștigat alegerile.
Adresându-se susținătorilor dezamăgiți de rezultat, Ghiurov a spus că implicarea lor nu a fost în zadar și că există perspective pentru continuarea proiectului politic. El a descris platforma creată în timpul campaniei drept una solidă, pe care se poate construi în continuare.
Fostul premier interimar a precizat că încheierea campaniei nu înseamnă și sfârșitul responsabilităților politice. În opinia sa, autoritățile trebuie să fie trase la răspundere, iar statul trebuie să acționeze în interesul cetățenilor bulgari.
Ghiurov a admis că nu anticipase o diferență atât de mare între cele două echipe și a anunțat că formațiunea sa va analiza datele înainte de a formula propriile concluzii. El a acceptat rezultatul votului, în pofida diferențelor dintre estimările exit-poll-urilor și numărătorile paralele, susținând că obiectivul campaniei de a-și extinde baza de susținători a fost atins.
„Așa au votat cetățenii bulgari”, a declarat acesta, subliniind că rezultatul trebuie acceptat.
Întrebat de postul NOVA dacă diferența înregistrată în fața Ilianei Iotova reprezintă un eșec, Ghiurov a spus că este prematură o asemenea concluzie, înainte de examinarea cifrelor. El a precizat că echipa sa nu a discutat încă despre pașii de după alegeri, prioritatea fiind analiza rezultatelor.
În ceea ce privește cauzele înfrângerii, Ghiurov a considerat că echipa sa nu a reușit să impună în campanie o agendă construită în jurul problemelor semnalate de cetățeni în timpul întâlnirilor. Cu toate acestea, el a apreciat că demersul electoral și-a îndeplinit scopul de a oferi Bulgariei o alternativă, iar rezultatele din primul tur au arătat că mesajul a ajuns la un public mai larg.
La rândul său, Kandev a transmis că lupta politică nu se încheie odată cu alegerile. Acesta i-a felicitat pe câștigători și le-a cerut cetățenilor să rămână vigilenți și să urmărească dacă promisiunile din campanie vor fi respectate. Declarațiile sale s-au încheiat cu o rugăciune pentru Bulgaria.
Potrivit celor mai recente numărători paralele realizate de agențiile Trend și Myara, Iliana Iotova și colegul său de listă, Kiril Valchev, au obținut un avantaj de aproape 20 de puncte procentuale în fața tandemului Ghiurov-Kandev.
După procesarea integrală a eșantioanelor, Trend a estimat un scor de 58,1% pentru echipa câștigătoare și 38,9% pentru adversari. Myara a indicat rezultate similare: 58,2% pentru Iotova și Valchev, respectiv 38,6% pentru Ghiurov și Kandev.
Radev și Iotova au transmis mesaje de victorie
După încheierea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Rumen Radev și Iliana Iotova au transmis mesaje prin care și-au exprimat satisfacția față de rezultatul scrutinului, relatează The Sofia Globe.
Iotova a candidat din partea unui comitet de inițiativă, beneficiind însă de susținerea partidului „Bulgaria Progresistă”, condus de Radev. Formațiunea obținuse, în aprilie 2026, o victorie decisivă la ultimele alegeri parlamentare anticipate din Bulgaria.
În campania electorală, Iotova a promovat dialogul cu Rusia condusă de Vladimir Putin și s-a opus ajutorului acordat Ucrainei. De cealaltă parte, Andrei Ghiurov, fost prim-ministru interimar, a susținut o platformă pro-occidentală, pro-NATO și pro-UE. Astfel, competiția electorală a fost prezentată drept o alegere între apropierea de Rusia lui Putin și orientarea către democrația occidentală promovată de Ghiurov.
„Astăzi, bulgarii au ales viitorul în detrimentul trecutului. Au ales pacea, stabilitatea, au ales normalitatea. Au ales o perspectivă durabilă și clară”, a declarat Rumen Radev.
Acesta a susținut că nu mai există cale de întoarcere la „liniile de asamblare” și la „umbrele trecutului din perioada de tranziție”.
Radev a mai afirmat că rezultatul scrutinului confirmă direcția politică urmată și oferă un impuls pentru continuarea reformelor. Declarațiile sale vin în contextul criticilor formulate la adresa sa și a guvernului, într-o rezoluție a Parlamentului European referitoare la reacțiile față de atacurile rusești asupra navelor civile din Marea Neagră.
Întrebat despre posibilitatea unor proteste împotriva guvernului, Radev a spus că fiecare cetățean este liber să manifesteze, dar a respins ideea organizării unor alegeri la fiecare patru-cinci luni doar pentru că există nemulțumiri. În acest context, l-a menționat și pe Assen Vassilev, fost ministru al Finanțelor și reprezentant al opoziției „Continuăm Schimbarea”, despre care a spus că va protesta în continuare în legătură cu bugetul.
„Domnule Radev, nu aș fi reușit fără dumneavoastră”, au fost primele cuvinte ale Ilianei Iotova după apariția primelor rezultate ale turului al doilea.
Noua câștigătoare a scrutinului le-a mulțumit alegătorilor care s-au prezentat la urne și au susținut lista electorală. Ea a adresat un mesaj și celor care nu au votat pentru echipa sa, dar au participat la scrutin, afirmând că votul acestora este important și că va ține cont de mesajele transmise.
Iotova a menționat și cetățenii care au mers la vot, dar nu au susținut niciun candidat, precizând că vor fi analizate preocupările acestora și că vor exista răspunsuri la problemele semnalate.
La final, ea a mulțumit partidului „Bulgaria Progresistă”, condus de Rumen Radev, precum și Partidului Socialist Bulgar, pentru sprijinul acordat în campania electorală.






