Peste 2.000 de profesori au fost eliminați din concursul pentru funcțiile de director și director adjunct, după proba de competențe susținută marți, 13 octombrie. Testul-grilă, cu o durată de o oră, a inclus exerciții de limba română, calcule matematice și probleme de logică.
Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, la probă s-au prezentat 6.684 de candidați din cei 6.841 înscriși. Dintre aceștia, 4.615 au obținut cel puțin nota 6, pragul minim de promovare, în timp ce 2.069 nu au reușit să treacă de această etapă.
Rata de promovare a fost de 69,05%, iar media notelor a ajuns la 6,45. Un număr de 34 de candidați au obținut nota 10, în timp ce patru au primit nota 1,50. Rezultatele nu sunt definitive, candidații având posibilitatea de a depune contestații în termen de 24 de ore de la comunicarea notelor.
Pleonasme și paronime, printre exercițiile de limba română
Testul a cuprins 20 de întrebări, împărțite în trei categorii: șapte itemi de raționament verbal, șapte de raționament numeric și șase de raționament logic. Fiecare întrebare a avut patru variante de răspuns, dintre care una singură corectă, și a fost punctată cu 0,50 puncte.
La partea de limba română, candidații au trebuit să identifice exprimări redundante, precum „au colaborat împreună”, „au anticipat dinainte” și „au avansat înainte”. Un alt exercițiu a verificat folosirea corectă a paronimelor, prin exemple care includeau formele „familiar” și „familial”, „eminent” și „iminent”, respectiv „complimentară” și „complementară”.
Alte întrebări au vizat interpretarea atentă a unor reguli și proceduri școlare. Unul dintre scenarii descria modul în care trebuie asigurată suplinirea unui profesor absent, în funcție de specialitatea cadrelor didactice disponibile.
Procente, medii și șiruri numerice
La raționamentul numeric, profesorii au avut de rezolvat exerciții privind procentele, mediile și bugetele. Unul dintre itemi cerea calcularea creșterii în puncte procentuale a ponderii elevilor cu note de cel puțin 5 la Evaluarea Națională, de la 75% la 80%. Răspunsul corect era o creștere de cinci puncte procentuale.
Un alt exercițiu urmărea stabilirea ponderii fetelor într-un club sportiv, pornind de la proporția acestora în totalul elevilor și de la procentele de participare ale fetelor și băieților.
Candidații au mai avut de calculat sume rămase din bugete, medii ale absențelor nemotivate, scăderi procentuale și termenul următor dintr-un șir numeric. Unul dintre problemele propuse cerea determinarea orei la care doi profesori ar termina de corectat împreună 162 de lucrări, în condițiile în care fiecare lucra într-un ritm diferit.
Probleme de logică bazate pe reguli și deducții
Ultima parte a testului a inclus exerciții de logică, silogisme și scenarii în care candidații trebuiau să deducă o concluzie pornind de la mai multe reguli.
Într-unul dintre itemi, participanții trebuiau să stabilească dacă un proiect școlar putea primi finanțare de la consiliul local, pornind de la condițiile privind desemnarea coordonatorului și prezentarea raportului în consiliul profesoral.
Alte întrebări au presupus stabilirea ordinii în care cinci profesori erau de serviciu în zilele săptămânii, pe baza mai multor indicii, sau identificarea unui cadru didactic care trebuia să facă parte din orice comisie posibilă, indiferent de combinația aleasă.
Potrivit cerințelor testului, situațiile prezentate erau fictive, iar rezolvarea nu necesita cunoștințe de legislație, management sau didactică.
Mai puțini candidați promovați decât posturi disponibile
După proba de competențe, numărul candidaților rămași în concurs este mai mic decât cel al posturilor de conducere disponibile. În afara județului Buzău, unde concursul a fost suspendat printr-o hotărâre judecătorească, sunt aproximativ 7.645 de posturi și 4.615 candidați promovați.
Chiar dacă toți candidații rămași ar obține câte un post, peste 3.000 de funcții ar rămâne neocupate prin concurs în această sesiune. Candidații mai au însă de trecut prin alte etape de selecție.
Proba scrisă este programată pentru 20 octombrie. Între 21 octombrie și 4 noiembrie vor fi evaluate planurile manageriale și planurile de acțiune, iar interviurile sunt programate în perioada 12-27 noiembrie. Rezultatele finale urmează să fie afișate pe 9 decembrie 2026.






