172 de candidați sunt așteptați, marți, 13 octombrie, la prima probă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Constanța.
Proba pentru evaluarea competențelor, capacităților și aptitudinilor personale va avea loc la Școala Gimnazială Nr. 3 „Ciprian Porumbescu” din Constanța. Candidații vor avea la dispoziție o oră, între 10:00 și 11:00, pentru rezolvarea subiectelor.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța, dosarele participanților au fost validate în perioada 15 septembrie – 9 octombrie 2026. Pentru funcțiile scoase la concurs au fost înregistrate 141 de opțiuni pentru posturile de director și 54 pentru cele de director adjunct. La nivelul județului sunt disponibile 228 de funcții de conducere, dintre care 150 de director și 78 de director adjunct.
Cum se desfășoară proba
Accesul candidaților în centrul de concurs se va face între orele 08:30 și 09:00, pe baza unui act de identitate valabil.
Participanții vor primi 20 de întrebări, fiecare cu un singur răspuns corect. Fiecare item este punctat cu 0,5 puncte, iar pentru promovarea probei este necesară obținerea a cel puțin 6 puncte din maximum 10. Proba este eliminatorie, însă nota obținută nu intră în calculul mediei finale a concursului. Rezultatul poate fi contestat în termen de 24 de ore de la comunicare. Candidații nu au voie să intre în sala de concurs cu telefoane mobile, ceasuri inteligente, alte dispozitive electronice, cărți, notițe sau materiale auxiliare. Răspunsurile trebuie marcate exclusiv pe foaia de concurs, prin completarea căsuței corespunzătoare variantei alese.
Următoarea probă, pe 20 octombrie
Concursul continuă în data de 20 octombrie 2026, când este programată proba scrisă pentru evaluarea cunoștințelor de management și legislație școlară. Pentru această etapă, candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7.






