Ultimele stiri

Nicușor Dan, mesaj pentru diaspora românească din Cehia: „Trebuie să mai învățăm de la cei care au ales să trăiască în afară”

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit, miercuri, la Praga, cu reprezentanți ai comunității românești din Republica Cehă, cărora le-a vorbit despre rolul asociațiilor care promovează cultura și limba română, dar și despre necesitatea unei colaborări mai strânse între românii din țară și cei din diaspora.

Șeful statului a apreciat activitatea comunității românești din Cehia și a subliniat că experiența acumulată de românii care trăiesc în străinătate poate fi valorificată și în România.

„Poate că noi, cei din țară, trebuie să mai învățăm (…) de la cei care au ales să trăiască în afară”, a afirmat Nicușor Dan.

Președintele a remarcat și existența unor asociații care contribuie la promovarea culturii și limbii române în Cehia. El a menționat, de asemenea, rolul parohiei românești în organizarea comunității și importanța relațiilor culturale dintre cele două țări.

Nicușor Dan a vorbit apoi despre necesitatea creării unor legături între profesioniștii români din țară și cei stabiliți în străinătate. În acest context, el a propus dezvoltarea unor rețele profesionale care să reunească antreprenori, manageri, medici și reprezentanți ai altor domenii.

„Dumneavoastră ați acumulat o expertiză de care noi avem nevoie”, a transmis președintele reprezentanților comunității românești.

Șeful statului a făcut apel la inițiativă și colaborare, spunând că românii din diaspora pot veni cu propuneri pentru dezvoltarea acestor legături.

„Nu așteptați să înceapă de la noi, vă așteptăm să veniți către noi”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele României efectuează miercuri o vizită oficială la Praga, la invitația omologului său ceh, Petr Pavel. Pe agenda vizitei se află discuții privind relațiile bilaterale, cooperarea europeană și în cadrul NATO, precum și teme legate de securitatea Europei și dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Cehia.

Lasati un comentariu