Polițiștii constănțeni au desfășurat, joi, 24 septembrie, o acțiune de tip TRUCK&BUS, împreună cu inspectorii Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane și prevenirea accidentelor.
Acțiunea a fost organizată de polițiștii Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Municipiului Constanța.
În timpul controalelor au fost oprite 24 de autovehicule, dintre care cinci erau destinate transportului de elevi.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat mai multe nereguli și au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 33.000 de lei.
De asemenea, oamenii legii au dispus reținerea unui certificat de înmatriculare și retragerea unui set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Polițiștii le recomandă tuturor participanților la trafic să respecte normele rutiere și regulile privind transportul rutier, măsuri menite să contribuie la prevenirea și reducerea accidentelor.






