Un moment personal surprins înaintea plecării spre Statele Unite apare într-un videoclip publicat de Nicușor Dan pe pagina sa oficială de TikTok. În imagini, președintele este alături de partenera sa, Mirabela Grădinaru, iar cei doi se sărută pe pista aeroportului, înainte de îmbarcare.
Nicușor Dan apare cu un ghiozdan în spate, iar momentul de afecțiune dintre cei doi este inclus într-un videoclip dedicat vizitei pe care președintele o efectuează în Statele Unite, cu ocazia Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.
Materialul video prezintă și alte momente din deplasarea la New York. Printre acestea se numără omagiul adus la Memorialul 9/11, întâlnirea bilaterală cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, precum și întrevederea cu Ronald Lauder, președintele Congresului Evreiesc Mondial.
Ce face Mirabela Grădinaru la New York
În timpul deplasării, Mirabela Grădinaru are un program separat. Partenera președintelui a participat, în marja Adunării Generale a ONU, la discuții consacrate siguranței copiilor în mediul digital.
În cadrul reuniunii, aceasta a susținut necesitatea unor standarde comune la nivel internațional și a unei responsabilități împărțite între autorități, companiile din domeniul tehnologiei, școli și familii.
Programul Mirabelei Grădinaru include și participarea la un dejun oferit de Melania Trump, Prima Doamnă a Statelor Unite, pentru Primele Doamne și Domni. Ea urmează să participe și la Summitul „Fostering the Future Together Partnership Event”, organizat sub patronajul Melaniei Trump.
Nicușor Dan, discurs la Adunarea Generală a ONU
Miercuri, 23 septembrie, președintele Nicușor Dan are programat discursul național în plenul Adunării Generale a ONU.
Agenda sa include și participarea la două reuniuni consacrate situației din Ucraina. Una dintre acestea are loc în cadrul Consiliului de Securitate al ONU și este intitulată „Menținerea păcii și a securității în Ucraina”.
În cadrul intervenției, șeful statului urmează să vorbească inclusiv despre efectele războiului asupra ordinii internaționale.
@nicusordanro Mă aflu la New York, în cadrul vizitei în Statele Unite, unde ieri am avut câteva întâlniri importante. Alături de Mirabela, am mers la Memorialul 9/11, un loc care ne amintește cât de importante sunt memoria, solidaritatea și apărarea valorilor democratice. Am avut apoi o întrevedere bilaterală cu António Guterres, Secretarul General al ONU, și o discuție cu Ronald S. Lauder, președintele World Jewish Congress. Pentru România, dialogul internațional contează. Avem nevoie să fim prezenți, să construim relații solide și să rămânem un partener serios în discuțiile care privesc securitatea, pacea și cooperarea internațională. #NicușorDan #SUA #RelațiiInternaționale #România #NewYork ♬ original sound – Nicușor Dan






