Ultimele stiri

La un pas de tragedie, la Medgidia. Bărbat căzut în Canalul Dunăre-Marea Neagră, salvat de polițiști

O clipă de neatenție putea avea urmări tragice, în noaptea trecută, la Medgidia. Un bărbat de 64 de ani, care alerga în zona piciorului unui pod de peste Canalul Dunăre-Marea Neagră, s-a dezechilibrat și a căzut în apă. Bărbatul nu a mai reușit să ajungă singur la mal, iar un apel la 112 a alertat rapid polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au intervenit imediat. Pentru a-l scoate pe bărbat din apă, polițiștii au improvizat un laț dintr-o sfoară, l-au asigurat sub brațe și au reușit să-l tragă la mal. Intervenția rapidă a avut loc înainte ca bărbatul să intre în hipotermie. Acesta era conștient când a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, reacția promptă și prezența de spirit a polițiștilor au contribuit la evitarea unei posibile tragedii. IPJ Constanța i-a felicitat pe polițiștii din Medgidia pentru modul în care au intervenit.

Lasati un comentariu