Ultimele stiri

Bărbat de 35 de ani, mort după ce ar fi căzut de la etajul 10 al unui bloc din zona Doraly

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a murit vineri seară, după ce ar fi căzut de la etajul superior al unui imobil de pe strada Arcului din municipiul Constanța.

Incidentul a fost semnalat la numărul unic de urgență 112 în jurul orei 19:00. La fața locului au ajuns polițiștii Secției 4 din cadrul Poliției municipiului Constanța, care au confirmat faptul că un bărbat fusese găsit în urma căderii.

Un echipaj medical a intervenit pentru acordarea primului ajutor. Potrivit informațiilor de la fața locului, victima a fost găsită în stop cardiorespirator, fiind efectuat protocolul de resuscitare. În ciuda manevrelor medicale, bărbatul a fost declarat decedat.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat și care au fost împrejurările în care s-a produs incidentul. Cercetările sunt în desfășurare. Oamenii legii iau în calcul și varianta unei sinucideri.

Autoritățile nu au oferit, până în acest moment, alte informații privind circumstanțele producerii tragediei.

Lasati un comentariu