Ultimele stiri

Pompierii din Constanța, mai aproape de elevi înainte de Ziua Pompierilor. Peste 150 de persoane instruite într-o singură zi

Pompierii militari din cadrul ISU „Dobrogea” al județului Constanța desfășoară, în această perioadă, mai multe activități de informare și prevenire în școlile din județ, înaintea Zilei Pompierilor din România, sărbătorită pe 13 septembrie.

Acțiunile au rolul de a-i ajuta pe copii, cadre didactice și ceilalți membri ai comunității să înțeleagă mai bine cum trebuie să reacționeze în cazul unei situații de urgență. În cadrul întâlnirilor organizate în unitățile de învățământ sunt susținute lecții deschise, sunt organizate exerciții de evacuare, iar pompierii amenajează puncte mobile de informare preventivă.

Participanții primesc, de asemenea, recomandări privind comportamentul corect în situații de urgență și măsurile care pot contribui la prevenirea unor evenimente nedorite.

Numai în cadrul activităților desfășurate într-o singură zi, în două unități de învățământ din județul Constanța, au fost instruite peste 150 de persoane.Reprezentanții ISU Constanța transmit că astfel de acțiuni sunt importante pentru formarea unui comportament preventiv și pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate.

„Fiecare persoană care știe cum să prevină, cum să reacționeze și cum să îi ajute pe cei din jur înseamnă un pas înainte către o comunitate mai sigură”, transmit pompierii constănțeni.

Activitățile desfășurate în școli fac parte din seria acțiunilor organizate în perioada premergătoare Zilei Pompierilor din România, moment în care sunt celebrați pompierii și rolul acestora în protejarea comunităților. Pentru pompierii militari din cadrul ISU „Dobrogea”, apropierea de oameni înseamnă nu doar intervenția în situații de urgență, ci și prevenție, informare și educație.

Lasati un comentariu