Ultimele stiri

Scandal la Facultatea de Medicină din Constanța. Patru persoane reținute într-un dosar de mită la examene

Procurorii DNA – Serviciul teritorial Constanța au dispus reținerea pentru 24 de ore a patru persoane într-un dosar care vizează presupusa fraudare, prin acte de corupție, a unor examene susținute de studenții Facultății de Medicină din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța.

Potrivit procurorilor, printre persoanele reținute se află Raluca Talpeș, asistentă universitară la Facultatea de Medicină, acuzată de luare de mită în formă continuată, precum și Batuhan Omeroglu, asistent universitar, acuzat de complicitate la luare de mită.

Au mai fost reținute două studente ale Facultății de Medicină, I.A. și Z.I.D., ambele fiind cercetate pentru complicitate la luare de mită în formă continuată. Cei patru inculpați urmează să fie prezentați, pe 5 septembrie, Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Percheziții în 26 de locații

Ancheta a inclus, pe 4 septembrie, 26 de percheziții efectuate în municipiul și județul Constanța. Acestea au vizat domicilii, cabinete medicale, sediul unei unități de învățământ superior și sediul unei unități medicale. În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate mai multe sume de bani despre care anchetatorii susțin că nu au putut fi justificate.

Peste 37.000 de euro, suma identificată până acum

Potrivit procurorilor, în perioada mai – septembrie 2026, Raluca Talpeș, în calitate de asistent universitar la Catedra de Anatomie și membru al unei comisii de examinare, ar fi pretins și primit, prin intermediul celorlalți trei inculpați, bani de la studenți.

Anchetatorii susțin că banii ar fi fost remiși pentru promovarea frauduloasă a colocviilor și examenelor restante la disciplina Anatomie, organizate în sesiunile din 6–12 iulie și 1–6 septembrie 2026. Cei trei intermediari ar fi identificat studenții interesați și ar fi colectat banii de la aceștia. Până în prezent, procurorii au identificat cel puțin 15 studenți care ar fi apelat la această modalitate de promovare a examenelor. Conform anchetatorilor, sumele ar fi variat între 600 de euro pentru un colocviu și 2.500 de euro pentru un examen. Valoarea totală a sumelor pretins remise este estimată, până în acest moment, la peste 37.100 de euro. Procurorii susțin că intermediarii și-ar fi păstrat un comision pentru fiecare act de înlesnire, iar diferența ar fi ajuns la cadrul didactic examinator.

Ancheta continuă

În acest dosar sunt efectuate în continuare acte de urmărire penală și față de alte persoane. Procurorii precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal și are ca scop administrarea probatoriului. Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Lasati un comentariu