Recunosc, în ultima vreme am tot mai des același sentiment. Îl am de fiecare dată când deschid pagina de Facebook a viceprimarului sau a primarului, când văd încă o postare triumfalistă ori încă o fotografie de pe vreun șantier. Am impresia că noi, constănțenii, suntem priviți ca niște iobagi care trebuie doar să mulțumească pentru orice. Să acceptăm. Să nu punem întrebări. Să nu deranjăm.

Iar dacă îndrăznești să pui o întrebare, ai comis deja o ofensă.

În universul administrației Vergil Chițac, întrebarea pare să fie confundată cu atacul. Dacă un jurnalist întreabă de ce un proiect întârzie, dacă un cetățean cere explicații cu privire la anumite situații, reacția nu este dialogul. Reacția este iritarea. Mesajul este simplu: dacă nu vezi mărețele realizări, înseamnă că ești rău intenționat, slab pregătit sau faci jocurile cuiva.

Așa ajungem să aflăm pozițiile oficiale mai degrabă din postări pe Facebook. Iar dacă pe pagina primarului comentariile sunt, de multe ori, un festival al ironiei, pe cea a viceprimarului apar imediat cei care ne reamintesc cât de implicat este „tovarășul”.

Cum să-l deranjezi pe primar cu întrebări?
Omul are realizări de enumerat.
Și le enumeră.
Lungi.
Foarte lungi.

În iunie 2025 ni se spunea că administrația nu mai cârpește, ci reconstruiește. Că Spitalul de Boli Infecțioase este unul dintre marile proiecte europene. Că orașul merge înainte. Că nu ne permitem să ne oprim.

Un an mai târziu, aflăm că finanțarea prin PNRR pentru acest proiect s-a pierdut.

Dar, paradoxal, ni se spune că… nu s-a pierdut nimic.

Este probabil una dintre cele mai interesante definiții administrative ale realității: pierzi finanțarea, dar nu ai pierdut proiectul. Pierzi bani europeni, dar, de fapt, totul merge bine. Pierzi luni întregi, dar ești în grafic.

Dacă realitatea nu se potrivește comunicării, cu atât mai rău pentru realitate.

La capitolul optimism permanent, viceprimarul Costin Răsăuțeanu merită o mențiune specială.

Dacă ai urmări exclusiv pagina sa de Facebook, ai avea impresia că noul Spital de Boli Infecțioase este gata în proporție de… aproape gata.

Începem în forță.
Demarăm.
Reconstruim din temelii.
Suntem în grafic.
Nu ne oprim.
Avansăm.
Mergem înainte.
Construim.
Să auzim de bine.
Urmează altă fotografie.
Alt șantier.
Alt decor.
Alt mesaj.
Și încă unul.

Săptămână de săptămână, constănțenii au fost asigurați că totul este sub control. Că lucrările avansează. Că ritmul este bun. Că problemele sunt depășite. Că provocările sunt gestionate.

Abia când finanțarea PNRR dispare aflăm că, de fapt, se făceau încă de anul trecut demersuri pentru găsirea unei alte surse de finanțare.

Dacă exista acest risc de atât de mult timp, de ce constănțenii au aflat doar după ce riscul a devenit realitate?

Dacă problema era cunoscută, de ce comunicarea publică a rămas una triumfalistă?

Dacă lucrurile mergeau atât de bine, cum s-a ajuns aici?

Sunt întrebări legitime.

Dar în Constanța ultimilor ani, întrebările par să fie considerate acte de ostilitate.

Cei doi lideri ai administrației locale par să fi confundat comunicarea cu propaganda.

Comunicarea înseamnă să explici și când lucrurile merg prost.

Propaganda înseamnă să postezi doar fotografiile și filmulețele care dau bine.

Sigur, există explicații privind cercetările arheologice. Există birocrație. Există proceduri. Există întârzieri care nu depind exclusiv de Primărie.

Dar tocmai de aceea există administrație.

Nu pentru fotografii.
Nu pentru sloganuri.
Nu pentru filmulețe.
Ci pentru gestionarea riscurilor.

Un proiect semnat în ianuarie 2023 începe efectiv în august 2025. Apoi apar întârzieri. Apoi apare avertismentul că finanțarea poate fi pierdută. Apoi finanțarea se pierde.

În tot acest timp, cetățenii sunt asigurați că totul merge înainte.

Poate merge înainte.
Dar merge pe banii cui?
Aici apare adevărata problemă.

Când proiectele sunt prezentate exclusiv prin filtrul succesului, iar eșecurile sunt mereu vina altora (arheologi, ministere, opoziție, presă, birocrație, legislație), administrația încetează să mai fie responsabilă și devine doar naratorul propriei glorii.

Într-un oraș normal, pierderea unei finanțări europene importante ar fi generat o conferință de presă dedicată, în care administrația să explice ce s-a întâmplat și să răspundă întrebărilor presei.

La Constanța, vestea că finanțarea PNRR pentru Spitalul de Boli Infecțioase este pierdută a venit. Explicațiile complete încă nu.

Într-un oraș normal, un viceprimar ar răspunde întrebărilor incomode.

La Constanța, mai apare o fotografie de pe șantier.

Într-un oraș normal, un primar ar explica nu doar ce s-a întâmplat, ci și unde a greșit administrația.

La Constanța, explicația este că alții sunt de vină.

Poate că spitalul va fi construit.

Și este normal să fie construit.

Nimeni nu contestă necesitatea investiției.

Dar un spital modern nu poate vindeca molima care a cuprins Primăria: aroganța.