Premierul interimar Ilie Bolojan efectuează vineri, 3 iulie 2026, o vizită de lucru în municipiul Constanța. Informația a fost confirmată oficial de reprezentanții autorităților locale.
Șeful Executivului nu a făcut public programul pentru această deplasare, preferând o serie de verificări directe pe teren și discuții cu reprezentanții administrației locale.
În prima parte a zilei, premierul a vizitat Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, inclusiv Spitalul Mama și Copilul, unde s-a interesat de activitatea unității medicale și de stadiul investițiilor. La Constanța, Ilie Bolojan s-a întâlnit cu Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța.
Ilie Bolojan a dorit să se asigure că proiectul noului Spital „Mama și Copilul” respectă graficele de execuție și avansează conform termenelor asumate. Îi mulțumim pentru sprijinul constant acordat județului Constanța și pentru implicarea în proiectele de investiții care contribuie la modernizarea sistemului medical și la îmbunătățirea serviciilor de sănătate oferite constănțenilor, au transmis reprezentanții CJC.









