Conflictul din interiorul Partidului Național Liberal escaladează. Tabăra liberalilor care contestă conducerea lui Ilie Bolojan a atacat în instanță decizia prin care parlamentarii PNL care ar vota Guvernul condus de Adrian Veștea ar urma să fie excluși din partid.
Sesizarea a fost depusă la Tribunalul Ilfov și îi are printre semnatari pe Adrian Veștea, premierul desemnat, alături de Alina Gorghiu, Nicoleta Pauliuc, Monica Anisie, Sorin Cîmpeanu, Ionuț Stroe și alți liberali.
Contestatarii solicită suspendarea de urgență a două decizii adoptate de Biroul Politic Național al PNL pe 15 iunie: cea prin care grupurile parlamentare au fost mandatate să nu voteze Guvernul Veștea și cea privind sancționarea parlamentarilor care nu respectă această hotărâre.
Liberalii care au contestat decizia susțin că aceasta încalcă prevederile Constituției privind independența mandatului parlamentar. Aceștia invocă faptul că un parlamentar votează potrivit propriei conștiințe și nu poate fi obligat de partid să adopte o anumită poziție.
Un alt argument prezentat în instanță este că Biroul Politic Național nu ar avea competența de a decide automat excluderea unor membri aleși, procedura de sancționare trebuind să respecte prevederile statutului partidului, inclusiv dreptul la apărare și posibilitatea contestării.
Contestatarii mai susțin că decizia PNL ar impune parlamentarilor o conduită care ar putea intra în conflict cu regulile Parlamentului, în special în cazul votului secret pentru învestirea Guvernului.
Demersul vine după ce conducerea PNL a decis, luni seară, cu 41 de voturi „pentru”, 13 „împotrivă” și două abțineri, ca parlamentarii liberali să nu susțină Guvernul Veștea. Totodată, BPN al PNL a stabilit ca aleșii liberali să părăsească sala de plen sau să adopte varianta „prezent, nu votez”.
În acest context, lupta internă din PNL se mută în instanță, iar decizia judecătorilor ar putea avea un impact direct asupra votului de învestire a viitorului Guvern.
https://constantatv.com/adrian-vestea-a-amanat-depunerea-in-parlament-a-listei-ministrilor-si-a-programului-de-guvernare/







