Preşedintele Nicuşor Dan anunţă înainte de întâlnirea cu partidele că în consultările de astăzi, le va cere să revină la dialog şi la o atitudine rezonabila.
Preşedintele a transmis mesajul pe platforma X.
”În consultările de astăzi, le voi cere partidelor să revină la dialog şi la o atitudine rezonabila. Le cer înţelegeri pe o majoritate parlamentară, şi nu justificări şi explicaţii de ce nu pot realiza o majoritate”, spune şeful statului.
Nicuşor Dan afirmă că ”România are nevoie de un Guvern”.
”Păstrarea direcţiei pro-occidentale este o condiţie de la care nu ne vom abate”, mai spune Nicuşor Dan în mesaj.
Preşedintele Nicuşor Dan are, marţi, noi consultări cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcţia de premier. Consultările au început la ora 13.00, primii invitaţi fiind reprezentanţii PSD, urmaţi de cei ai AUR şi PNL.







