Președintele AUR, George Simion, a declarat după consultările de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan că formațiunea sa consideră că are un rol esențial în depășirea actualei crize politice.
Liderul AUR a afirmat că România trece printr-o perioadă dificilă și că, în opinia sa, formarea unei soluții guvernamentale nu este posibilă fără implicarea partidului pe care îl conduce.
„Fără AUR nu se poate. Țara trece prin niște momente complicate”, a declarat George Simion la finalul discuțiilor de la Cotroceni.
Acesta a precizat că AUR a venit în fața președintelui cu o propunere de program pentru ieșirea din criză și cu o propunere de premier din partea partidului.
„Noi am vrut să fim constructivi şi am venit cu acest program pe care unii l-au ignorat. Probabil nu a fost citit de consilierii de la Cotroceni, care erau preocupaţi să joace rolul de actori politici. Dacă erau actori politici performanţi, ar fi trecut pragul electoral şi ar fi făcut parte din formula guvernamentală, din actuala formulă parlamentară. Eu cred că aceşti consilieri de la Cotroceni trebuie să fie oameni care consultă preşedintele şi oferă soluţii pentru ţară. Nu vreau să mă trezesc cu un alt consilier politic nominalizat în funcţia de premier, pentru că a fost o gravă şi o uriaşă încălcare a ordinii constituţionale”, a spus el, adăugând că „nu vii să îţi numeşti consilierul prezidenţial, pentru că te-au asigurat unii şi alţii că ai votul.
„A fost o atitudine iresponsabilă, dar nu vreau să critic. Eu am venit astăzi să construiesc şi AUR vrea să construiască pentru că ţara trebuie să iasă urgent din criză şi domnul Bolojan nu mai trebuie să îşi facă rolul de premier, pentru că a fost demis pe 5 mai”, a completat el.
Liderul formațiunii a susținut că partidul său dorește o formulă de guvernare care să reflecte rezultatul alegerilor și a afirmat că AUR este deschis să participe la o soluție politică.
În același timp, George Simion a transmis că AUR nu susține un guvern care să nu includă formațiunea.
„Toate cărţile sunt pe masă şi toate propunerile sunt pe masă, însă eu cunosc rolul locului în această formaţie. Noi am fost al doilea partid al ţării. Sigur că i-am spus că vrem o nominalizare AUR, dar suntem al doilea partid al ţării, trebuie în mod normal, constituţional, prima oară să treacă peste prima fază, peste primul partid al ţării, care din ceea ce-mi spuneţi dumneavoastră iar începe cu o retorică, ăla nu, ăla nu. Va fi foarte greu să formezi o majoritate. Ceea ce vă pot spune şi v-a confirmat de mai multe ori domnul Petrişor Peiu este că nu există guverne minoritare, există numai guverne susţinute de o majoritate parlamentară iar dorinţa noastră este ca această majoritate parlamentară să se reflecte în viitoarea formulă guvernamentală, pentru că, dacă nu ai susţinere politică şi nu ai reprezentanţi politici într-un guvern politic, cu un vot majoritar în Parlament vom ajunge în două luni, trei luni, tot în aceeaşi situaţie”, a subliniat el.
Referitor la posibilitatea unui guvern susținut de PSD fără participarea AUR, Simion a făcut apel la negocieri între formațiunile politice.
„Aș face un apel la calm, la echilibru către toate formațiunile politice și aș spune că AUR este parte a soluției, nu partea problemei”, a afirmat liderul AUR.
George Simion a criticat modul în care au fost gestionate negocierile politice până în acest moment și a susținut că prelungirea crizei afectează România.
„A fost o lună pierdută pentru că nu au fost ascultați”, a spus el, acuzând că deciziile luate până acum nu au reflectat, în opinia sa, voința electoratului.
Liderul AUR a mai declarat că, dacă actuala situație politică va continua, toate variantele rămân deschise, inclusiv suspendarea președintelui.
„Dacă Nicușor Dan va continua să încalce voința românilor, concluzia logică este că trebuie să ajungem la suspendarea și demiterea lui Nicușor Dan”, a afirmat George Simion.
Acesta a mai spus că România are nevoie de un guvern stabil și a cerut depășirea blocajului politic, susținând că „toate cărțile sunt pe masă”, de la formarea unui guvern până la alte scenarii politice.
Declarațiile vin în contextul consultărilor de la Palatul Cotroceni, după respingerea în Parlament a unui nou cabinet și pe fondul negocierilor pentru identificarea unei majorități parlamentare care să permită formarea unui guvern.







