Ultimele stiri

Summit crucial la Bruxelles. Nicușor Dan participă la reuniunea liderilor europeni

Președintele Nicușor Dan va participa, în perioada 18-19 iunie, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. Este prima deplasare externă importantă a șefului statului după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru. De altfel, din momentul nominalizării premierului desemnat, Nicușor Dan nu a mai avut apariții publice pe tema crizei politice, limitându-se la consultări cu liderii partidelor.

Reuniunea liderilor europeni are loc într-un context internațional complicat, marcat de războiul din Ucraina, conflictul din Orientul Mijlociu și provocările economice cu care se confruntă Uniunea Europeană.

Pe agenda Consiliului European se află sprijinul pentru Ucraina, iar liderii UE vor avea o discuție cu președintele Volodimir Zelenski privind evoluțiile de pe front și perspectivele procesului de aderare la Uniunea Europeană. De asemenea, va fi analizată posibilitatea deschiderii unor noi capitole de negociere pentru Ucraina și Republica Moldova.

Un alt subiect important îl reprezintă viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034. Liderii europeni vor discuta despre sursele de finanțare ale blocului comunitar și despre prioritățile viitoare în domenii precum agricultura, coeziunea, apărarea și dezvoltarea economică.

Pe masa discuțiilor se vor afla și competitivitatea economiei europene, reducerea costurilor energiei, transformarea digitală și dezvoltarea inteligenței artificiale.

Securitatea europeană va ocupa, de asemenea, un loc central în cadrul summitului. Liderii UE vor analiza măsurile necesare pentru consolidarea capacităților de apărare, inclusiv întărirea flancului estic, în contextul amenințărilor generate de războiul din Ucraina și al incidentelor recente din apropierea granițelor Uniunii Europene. Migrația și combaterea traficului de droguri vor completa agenda reuniunii de la Bruxelles, liderii europeni urmând să evalueze măsurile adoptate până acum și pașii care trebuie făcuți în perioada următoare.

Lasati un comentariu