Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că joi va depune în Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor care vor face parte din viitorul Executiv, după finalizarea negocierilor și a analizelor privind măsurile ce urmează să fie incluse în program.
Potrivit acestuia, echipa care lucrează la programul de guvernare se află în etapa finală de definitivare a documentului, fiecare măsură fiind evaluată din perspectiva impactului asupra bugetului de stat.
Veștea susține că obiectivul este realizarea unui program realist și sustenabil, care să răspundă nevoilor societății fără a afecta echilibrele financiare asumate de România.
Suntem în etapa finală de definitivare a programului de guvernare. Fiecare măsură este analizată cu responsabilitate din perspectiva impactului bugetar, astfel încât să respectăm țintele asumate privind deficitul și să prezentăm un plan realist, aplicabil și sustenabil, a transmis premierul desemnat.
Acesta a precizat că în această perioadă sunt analizate toate propunerile venite din partea partenerilor implicați în negocieri, pentru ca măsurile incluse în program să poată fi puse în practică și să producă efecte concrete.







