Proiectul de lege care vizează redefinirea și extinderea infracțiunii de hărțuire sexuală a primit raport favorabil în Parlament, a anunțat ministrul mediului Diana Buzoianu, într-o postare pe rețelele de socializare. Ministrul a precizat că a participat la ședința din Parlament pentru susținerea inițiativei legislative și a mulțumit parlamentarilor care au votat raportul favorabil, exprimându-și speranța ca proiectul să fie adoptat în plen în cursul acestei săptămâni.
Potrivit inițiativei, se dorește modificarea Codului penal astfel încât hărțuirea sexuală să fie sancționată indiferent de contextul în care apare, nu doar în relații de muncă sau similare.
În forma actuală, infracțiunea este definită prin existența unei relații de muncă și prin caracterul repetat al faptelor. Proiectul propune eliminarea acestor limitări, astfel încât și faptele punctuale, în anumite condiții de presiune sau vulnerabilitate, să poată fi sancționate penal.
Inițiativa prevede, de asemenea, circumstanțe agravante în situații precum relații de dependență, relații de familie, stări de vulnerabilitate ale victimei sau comiterea faptei de mai multe persoane.
Scopul proiectului: protecție extinsă pentru victime
Diana Buzoianu a explicat că modificările sunt necesare pentru a alinia legislația la realitățile sociale și la standardele europene, susținând că victimele trebuie protejate indiferent de contextul în care are loc abuzul.
Putem să facem România o țară mai sigură pentru femei și fete, a transmis ministrul.
Proiectul legislativ are mai mulți coinițiatori, printre care senatoarea Gabriela Horga și deputatele Silvia Mihalcea și Csép Éva Andrea, care s-au alăturat demersului de modificare a legislației penale. După obținerea raportului favorabil, proiectul urmează să intre la vot final în plen, unde va fi decis dacă devine lege.








