Ultimele stiri

Scandal la pelerinajul de la Iași de Sfânta Parascheva! Oameni amendați după ce au încercat să sară peste rândul de 25.000 de persoane

Mai multe persoane au provocat un scandal, marți seară, la Catedrala Mitropolitană din Iași, după ce au încercat să ajungă mai repede la racla cu sfintele moaște, depășind rândul de așteptare. În acel moment, peste 25.000 de credincioși așteptau să se închine la moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Paisie de la Sihăstria.

Grupul a părăsit culoarul destinat pelerinilor și a încercat să treacă în fața celorlalți credincioși. Deși forțele de ordine le-au cerut să respecte traseul stabilit și regulile de acces, persoanele au devenit recalcitrante și au început să facă scandal, stârnind nemulțumirea celor aflați la coadă.

Jandarmii au intervenit pentru a calma situația și au imobilizat persoanele care au refuzat să respecte regulile. În urma incidentului, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale pentru provocarea sau participarea la scandal, în valoare totală de 900 de lei.

Jandarmeria le reamintește pelerinilor că trebuie să respecte indicațiile forțelor de ordine și regulile de acces, pentru ca evenimentul religios să se desfășoare în siguranță.

Peste 25.000 de persoane așteptau la rând

Incidentul a avut loc în timp ce mii de credincioși continuau să vină la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Paisie. Marți seară, peste 25.000 de persoane se aflau la coadă, iar timpul estimat de așteptare ajunsese la aproximativ 15 ore.

Conform datelor transmise de Jandarmerie, de la începutul pelerinajului, peste 166.000 de persoane trecuseră pe la racla cu sfintele moaște.

Cum afli pe Google Maps unde se află capătul rândului

Pelerinii pot verifica online poziția capătului cozii, actualizată în timp real printr-un serviciu disponibil pe Google Maps, pus la dispoziție de Doxologia.ro și Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Informația îi poate ajuta să localizeze rândul în perioadele aglomerate, când acesta se întinde pe mai mulți kilometri.

 Sfânta Parascheva este sărbătorită pe 14 octombrie

În fiecare an, pe 14 octombrie, Iașiul devine unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru credincioșii ortodocși din România. Mii de oameni vin să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

Lasati un comentariu