Locuitorii din zona centrală a municipiului Constanța vor rămâne fără apă potabilă miercuri, 8 iulie 2026, ca urmare a unor lucrări programate de RAJA.
Furnizarea apei va fi întreruptă în intervalul orar 08:00 – 18:00, pentru conectarea noii conducte de alimentare cu apă de pe strada Ion Lahovari la rețeaua existentă și la conductele de pe străzile Topraisar, Alexandru Ioan Cuza, Constantin Dobrogeanu Gherea, Panait Moșoiu, Luminișului și Castanilor.
Vor fi afectați consumatorii din perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari – Flămânda – Poporului – Artileriei – Ștefan Mihăileanu – Gheorghe Murea – I.Gh. Duca – Călărași – Ion Lahovari, precum și cei de pe străzile adiacente și punctele termice din zonă.
Intervenția face parte din Contractul CL2 – „Rețele de apă și canalizare în zona centrală a municipiului Constanța”, investiție de aproximativ 20 de milioane de lei, realizată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Reprezentanții RAJA îi sfătuiesc pe locuitorii din zona afectată să își asigure din timp o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.
Compania mai precizează că, după reluarea alimentării, apa poate prezenta temporar modificări de culoare sau turbiditate din cauza manevrelor de golire și reumplere a rețelei. În aceste situații, consumatorii sunt sfătuiți să nu utilizeze apa pentru băut până când aceasta devine complet limpede.
RAJA transmite că lucrările au ca scop modernizarea infrastructurii de alimentare cu apă, reducerea pierderilor din rețea și creșterea siguranței și continuității serviciului furnizat consumatorilor.







