Constănțenii trebuie să se pregătească pentru o schimbare bruscă a vremii. După perioada de caniculă, meteorologii anunță instabilitate atmosferică, ploi torențiale, intensificări ale vântului și vijelii în Dobrogea.
Până miercuri, 1 iulie, ora 21:00, regiunea Dobrogea se află sub avertizare de cod galben de caniculă. Temperaturile maxime vor ajunge la valori cuprinse între 30 și 34 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.
Autoritățile recomandă evitarea expunerii prelungite la soare în intervalul 11:00 – 18:00, consumul suficient de lichide și acordarea unei atenții speciale copiilor, vârstnicilor și persoanelor vulnerabile.
În această perioadă, farmaciile din municipiul Constanța rămân puncte de sprijin pentru populație, unde oamenii se pot hidrata și răcori, iar în multe unități se poate măsura gratuit tensiunea arterială.
De la caniculă la furtuni. Două avertizări de vreme rea
Meteorologii au emis și avertizări pentru fenomene de instabilitate atmosferică în Dobrogea.
În intervalul 1 iulie, ora 10:00 – 2 iulie, ora 10:00, sunt prognozate perioade cu ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii. Rafalele pot ajunge la 50-70 km/h, iar izolat pot depăși 80 km/h.
De asemenea, este posibilă căderea grindinei de mici și medii dimensiuni, iar cantitățile de apă pot ajunge local la 30-40 l/mp.
O nouă atenționare este valabilă în perioada 2 iulie, ora 10:00 – 3 iulie, ora 10:00, când sunt așteptate din nou ploi abundente, vijelii și grindină.
Recomandări pentru populație
Autoritățile recomandă cetățenilor să evite deplasările prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau clădirilor aflate în construcție în timpul fenomenelor severe.
Șoferii sunt sfătuiți să nu oprească sau să staționeze sub copaci, iar proprietarii de șantiere trebuie să securizeze materialele, schelele și utilajele.
Problemele pot fi semnalate permanent la:
📞 0241/550055 – Dispecerat Primăria Municipiului Constanța
📞 0737 552 271 – Dispecerat Compartiment Protecție Civilă







