Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a obținut o decizie definitivă în procesul privind aplicarea Legii nr. 3/2021 referitoare la prevenirea, diagnosticarea și tratamentul infecțiilor asociate asistenței medicale.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de Guvernul României și a menținut hotărârea Curții de Apel București, obligând Executivul să adopte normele metodologice necesare pentru punerea în aplicare a legii.
Deși actul normativ a fost adoptat în 2021, acesta nu a putut fi aplicat în lipsa normelor metodologice. Potrivit FACIAS, această întârziere a împiedicat implementarea unor măsuri unitare de prevenire și control al infecțiilor nosocomiale în spitalele din România.
Organizația susține că, în această perioadă, au existat numeroase focare de infecții intraspitalicești și cazuri grave, unele soldate cu decese.
Subraportarea infecțiilor, o problemă majoră
FACIAS atrage atenția că România raportează oficial o rată a infecțiilor nosocomiale de sub 1%, în timp ce media europeană depășește 7%. Potrivit fundației, această diferență indică probleme de identificare și raportare a cazurilor, nu un nivel mai ridicat de siguranță în spitalele românești.
Organizația amintește și cazul focarului de infecții nosocomiale confirmat în luna martie 2026 la Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, unde, dintre cei șapte pacienți infectați raportați oficial, patru au decedat.
FACIAS cere aplicarea imediată a deciziei
În urma hotărârii definitive, FACIAS solicită Guvernului să adopte fără întârziere normele metodologice prevăzute de lege, subliniind că pacienții au dreptul la spitale mai sigure și la măsuri eficiente de prevenire a infecțiilor asociate actului medical.
Reprezentanții fundației au anunțat că vor monitoriza modul în care autoritățile vor pune în aplicare decizia instanței supreme și vor informa publicul cu privire la evoluția acestui proces.







