Ultimele stiri

Agresiune violentă într-o locuință din Constanța. Un bărbat a fost reținut

Un bărbat în vârstă de 66 de ani a fost reținut de polițiștii constănțeni, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și loviri sau alte violențe, în urma unui incident petrecut într-o locuință din municipiul Constanța.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, oamenii legii din cadrul Secției 4 au intervenit în noaptea de 28 iunie, în jurul orei 23:00, după ce au fost sesizați printr-un apel la 112 că un bărbat ar fi fost agresat.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că suspectul, în vârstă de 66 de ani, ar fi agresat fizic victima folosind un obiect tăietor-înțepător. Totodată, acesta ar fi distrus geamul ușii de acces în locuință, provocând și pagube materiale.

Cazul este instrumentat sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, fiind deschis un dosar penal pentru infracțiunile de distrugere și loviri sau alte violențe.

Conform prevederilor legale, persoanei vătămate i-a fost înmânată cererea necesară pentru a se adresa instanței în vederea emiterii unui ordin de protecție.

În urma administrării probelor, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Marți, 30 iunie, suspectul urmează să fie prezentat procurorului de caz cu propuneri privind dispunerea unei măsuri preventive.

Lasati un comentariu