În contextul temperaturilor ridicate din această perioadă, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) îi avertizează pe români să fie atenți la modul în care cumpără, transportă și depozitează produsele alimentare. Potrivit instituției, căldura excesivă poate favoriza alterarea rapidă a alimentelor și băuturilor, iar nerespectarea condițiilor de păstrare poate duce la apariția toxiinfecțiilor alimentare.
ANPC recomandă consumatorilor să evite cumpărarea apei și a băuturilor răcoritoare expuse timp îndelungat în soare și să verifice întotdeauna integritatea ambalajului, existența sigiliului și termenul de valabilitate.
În cazul înghețatei, specialiștii atrag atenția că aceasta trebuie achiziționată doar din magazine care respectă lanțul frigorific. Produsele cu ambalaje deteriorate, deformate sau care prezintă urme de decongelare și recongelare trebuie evitate.
Și ciocolata necesită condiții speciale de depozitare. Consumatorii sunt sfătuiți să aleagă produse păstrate în spații răcoroase și să nu cumpere tablete sau dulciuri care prezintă urme de topire sau deformare. În ceea ce privește fructele și legumele, ANPC recomandă alegerea produselor proaspete, fără urme de alterare, și evitarea celor expuse direct la soare. Acestea trebuie spălate bine înainte de consum, iar cele tăiate sau foarte perisabile trebuie păstrate la frigider și consumate cât mai repede.
Autoritatea mai recomandă ca produsele refrigerate și congelate să fie cumpărate la finalul sesiunii de cumpărături, transportate în genți termoizolante și introduse cât mai repede în frigider pentru a nu întrerupe lanțul de frig.
Totodată, consumatorii sunt sfătuiți să cumpere alimente doar din unități autorizate, să verifice etichetele și să păstreze bonul fiscal, document necesar în cazul unei eventuale reclamații. ANPC atrage atenția că persoanele cele mai vulnerabile în fața toxiinfecțiilor alimentare sunt copiii, vârstnicii și cei care suferă de afecțiuni cronice, motiv pentru care alimentația acestora trebuie tratată cu o atenție sporită în sezonul cald.







