Ultimele stiri

Acțiune în Mamaia. Parfumuri, Apple Watch și Rolex suspecte de contrafacere, ridicate de polițiștii locali

Poliția Locală Constanța a intensificat controalele odată cu debutul sezonului estival, iar primele acțiuni desfășurate în stațiunea Mamaia au dus la depistarea unor persoane care comercializau produse susceptibile a fi contrafăcute.

Potrivit Direcției Generale Poliția Locală Constanța, în cursul zilei de 25 iunie 2026, polițiștii locali din cadrul Direcției Ordine Publică au identificat, în zona Sat Vacanță din stațiunea Mamaia, două persoane care abordau turiștii și le ofereau spre vânzare diverse produse.

În urma verificărilor, asupra acestora au fost găsite parfumuri, căști audio, ochelari, un telefon mobil, un ceas Apple Watch și un ceas inscripționat cu marca Rolex. Conform autorităților, bunurile purtau mărci identice sau similare cu mărci înregistrate pentru produse din aceeași categorie, existând suspiciunea că acestea sunt contrafăcute.

Cele două persoane au fost conduse la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, unde au fost întocmite documentele procedurale. Produsele, împreună cu întreaga documentație, au fost predate organelor competente pentru continuarea cercetărilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Reprezentanții Poliției Locale transmit că această acțiune reprezintă un avertisment pentru persoanele care încearcă să profite de afluxul de turiști prin activități ilegale. Instituția anunță că verificările vor continua pe întreaga durată a sezonului estival, atât în municipiul Constanța, cât și în stațiunea Mamaia, iar măsurile împotriva celor care încalcă legea vor fi aplicate cu fermitate.

Totodată, autoritățile îi încurajează pe cetățeni și turiști să sesizeze orice faptă care contravine normelor legale sau de conviețuire socială, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică pe litoral.

Lasati un comentariu