Ultimele stiri

Sebastian Baciu, elev al Colegiului de Arte „Regina Maria”, pregătire artistică la nivel înalt în cadrul PerformArt

Un elev al Colegiului de Arte „Regina Maria” din Constanța a avut oportunitatea de a participa la cea de-a III-a ediție a Școlii de Vară PerformArt, un proiect dedicat formării și dezvoltării tinerilor muzicieni din România.

Inițiativa este organizată de Universitatea Națională de Muzică din București, în parteneriat cu licee vocaționale și de specialitate din țară, având ca obiectiv susținerea performanței artistice și pregătirea elevilor pentru continuarea studiilor în domeniul muzical.

Ediția din acest an a Școlii de Vară PerformArt s-a desfășurat la Tescani, unde 24 de elevi din întreaga țară au participat la sesiuni de perfecționare susținute de șase cadre didactice ale Universității Naționale de Muzică din București.

Printre participanți s-a numărat și Baciu Sebastian, elev al Colegiului de Arte „Regina Maria”, pregătit de profesorul Daniel Mihai. În cadrul programului, tânărul muzician a participat la masterclass-uri susținute de maestrul Ladislau Csendes, beneficiind de îndrumare artistică și de o experiență importantă pentru dezvoltarea sa profesională.

Directorul Colegiului de Arte „Regina Maria”, prof. Anca Iuliana Dragomir, a subliniat importanța unor astfel de experiențe pentru elevii pasionați de muzică.

Pentru un elev, întâlnirea cu profesori de prestigiu este o experiență care completează studiul de zi cu zi. Ne bucurăm că Sebastian a reprezentat colegiul nostru la PerformArt și îl felicităm pentru implicare, alături de profesorul său, Daniel Mihai, a transmis prof. Anca Iuliana Dragomir.

Participarea la astfel de programe reprezintă o etapă importantă în formarea tinerilor artiști, oferindu-le acces la noi perspective de studiu și la experiențe care contribuie la dezvoltarea carierei muzicale.

Lasati un comentariu