Liderul AUR, George Simion, afirmă că ar fi fost contactat de un consilier prezidențial înaintea votului din Parlament privind învestirea guvernului Veștea, pentru a discuta despre posibilitatea ca parlamentarii AUR să susțină noul executiv.
Potrivit lui Simion, mesajul transmis ar fi fost ca formațiunea să voteze guvernul fără să intre la guvernare.
„Voia votul pe degeaba, fără ca AUR să fie parte a guvernării, a puterii. Asta nu se poate întâmpla”, a declarat George Simion într-o intervenție televizată.
Liderul AUR a mai spus că persoana care l-ar fi contactat nu i-ar fi confirmat că președintele Nicușor Dan ar fi susținut o eventuală includere a AUR în zona de putere.
Întrebat ce i s-ar fi transmis concret, Simion a răspuns: „E un lucru bun ca voi să votați”, calificând situația drept „lamentabilă”.
Administrația Prezidențială a respins însă afirmațiile liderului AUR și a transmis că șeful statului nu a autorizat astfel de discuții politice.
„Președintele României nu are cunoștință despre convorbirea la care face referire domnul Simion. Este exclus ca șeful statului să fi mandatat vreun consilier să poarte discuții cu reprezentanți ai partidelor politice sau ai grupurilor parlamentare în vederea obținerii unei majorități în Parlament”, a transmis Administrația Prezidențială.
Întrebat la Cluj-Napoca dacă acel consilier prezidențial, în cazul în care discuția a avut loc, ar putea fi sancționat, Nicușor Dan a oferit un răspuns scurt: „Dacă…”.







