Ultimele stiri

Vești pentru consumatori. Plafonarea adaosului la alimentele de bază continuă până la finalul anunlui

Sursă foto: Freepik.com

Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat miercuri legea prin care este prelungită plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază până la data de 31 decembrie 2026. Actul normativ aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2026, care modifică OUG nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri temporare pentru combaterea creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare.

În Parlament a fost introdus un amendament prin care termenul de aplicare a plafonării adaosului comercial este extins de la 30 iunie 2026 până la finalul anului.

Potrivit legii, măsura se aplică operatorilor economici înregistrați în România care desfășoară activități de import, comerț intracomunitar, distribuție, vânzare cu amănuntul și cash&carry pentru produsele agricole și alimentare prevăzute în actul normativ.

Lista produselor vizate include alimente de bază precum pâinea albă simplă, laptele de vacă, brânza telemea, iaurtul simplu, făina, mălaiul, ouăle, uleiul de floarea-soarelui, carnea proaspătă de pui și porc, legumele și fructele proaspete, cartofii, zahărul, untul și magiunul.

Legea mai prevede că unitățile emitente de tichete de masă, tichete cadou și tichete sociale pot aplica comercianților, la momentul decontării, un comision de maximum 2% pentru produsele agricole și alimentare care pot fi achiziționate cu aceste tichete. Măsura are ca scop limitarea creșterii prețurilor și protejarea consumatorilor în contextul majorării costurilor pentru produsele alimentare.

Lasati un comentariu