Ultimele stiri

Începe Evaluarea Națională 2026. Ce reguli trebuie respectate în timpul examenului

Sursă foto: bixabay.com/F1Digitals

Peste 148.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a susțin, începând de luni, prima probă a Evaluării Naționale 2026. Examenul începe cu proba scrisă la Limba și literatura română, organizată în aproape 3.000 de centre din întreaga țară.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, pentru această sesiune au fost înscriși 148.000 de candidați, iar probele se desfășoară în 2.956 de unități de învățământ și centre de examen, conform datelor transmise de inspectoratele școlare.

Elevii sunt așteptați în sălile de examen între orele 08:00 și 08:30, iar accesul se face pe baza unui act de identitate valabil. Proba începe la ora 09:00.

Candidații vor avea la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor, timpul fiind calculat după completarea datelor de identificare din broșura de examen și verificarea acestora de către profesorii asistenți.

Pentru redactarea lucrărilor este permisă utilizarea instrumentelor de scris cu cerneală sau pastă albastră. Desenele și schemele pot fi realizate cu creion negru.

 Ce reguli trebuie respectate în timpul examenului

Ministerul Educației atrage atenția că în sălile de examen sunt interzise materialele care ar putea ajuta elevii la rezolvarea subiectelor.

Astfel, nu sunt permise manuale, dicționare, notițe, cărți, culegeri, rezumate, foi cu însemnări sau alte materiale similare.

De asemenea, telefoanele mobile și dispozitivele electronice de calcul, stocare de informații sau comunicare nu pot fi introduse în sala de examen.

Ghiozdanele, rucsacurile, sacoșele și alte obiecte personale trebuie depozitate în spațiile stabilite de comisiile din centrele de examen. Elevii care refuză această procedură nu vor putea susține proba.

Toate sălile sunt monitorizate audio-video pe durata examenelor.

Cine beneficiază de timp suplimentar

Unii candidați pot primi prelungirea duratei de lucru, cu cel mult două ore, dacă această măsură a fost aprobată de comisiile județene sau de cea a municipiului București.

Facilitatea se aplică elevilor pentru care au fost aprobate condiții speciale, inclusiv celor cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz sau tulburări de neurodezvoltare.

 Calendarul rezultatelor și al contestațiilor

Primele rezultate vor fi afișate pe 1 iulie, până la ora 12:00, atât în centrele de examen, cât și online.

În aceeași zi, după publicarea notelor, elevii vor putea solicita vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor. Procedura este disponibilă pe 1 iulie, între orele 14:00 și 18:00, precum și în zilele de 2 și 3 iulie.

Vizualizarea lucrărilor se poate face doar în prezența unui părinte sau reprezentant legal. Această etapă nu este obligatorie pentru depunerea unei contestații.

Ministerul Educației precizează că nota obținută după reevaluare poate fi modificată atât în plus, cât și în minus față de nota inițială.

Rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2026 vor fi publicate pe 8 iulie.

Notele vor fi afișate prin coduri individuale

Pentru protejarea datelor personale, rezultatele vor fi publicate folosind coduri individuale atribuite elevilor, nu prin afișarea numelor.

Codurile sunt distribuite candidaților la prima probă, pe bază de semnătură.

Ministerul Educației pune la dispoziție o linie de sesizări

Elevii, părinții sau cadrele didactice pot semnala eventuale probleme privind organizarea examenului prin linia TELVERDE 0800.801.100.

Numărul este disponibil în zilele probelor scrise, între orele 08:00 și 16:30.

Subiectele și baremele de corectare vor fi publicate zilnic, la ora 15:00, pe platforma dedicată examenului.

Media obținută la Evaluarea Națională este criteriul pe baza căruia absolvenții de gimnaziu participă la admiterea în liceu. Aceasta este calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele susținute.

Lasati un comentariu