Parlamentul României s-a reunit luni seară în ședință comună pentru acordarea votului de încredere asupra Programului de guvernare și a listei Cabinetului propus de Adrian Veștea. 358 de parlamentari şi-au înregistrat prezenţa. Cabinetul condus de Adrian Veștea are nevoie de 233 de voturi pentru a fi învestit.
Înaintea plenului reunit, miniștrii propuși au fost audiați în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului. În cadrul ședinței, premierul desemnat beneficiază de 30 de minute pentru prezentarea programului de guvernare și a principalelor obiective ale viitorului Executiv.
După discursul acestuia, urmează dezbaterile parlamentare, pentru care a fost alocat un timp total de 40 de minute. Repartizarea timpului de intervenție se face în funcție de numărul de parlamentari ai fiecărui grup. Astfel, PSD dispune de 11 minute pentru intervenții, AUR de 8 minute, PNL de 6 minute, USR de 5 minute, iar UDMR de 3 minute. Grupul Uniți pentru România are la dispoziție două minute, în timp ce celelalte grupuri parlamentare beneficiază de câte un minut.
La finalul dezbaterilor, parlamentarii vor vota pentru învestirea Guvernului Veștea, Executivul având nevoie de majoritatea voturilor deputaților și senatorilor pentru a prelua oficial conducerea țării.
Componenţa Cabinetului este următoarea:
Adrian Veştea – Prim-ministru (PNL)
Marian Neacşu – vicepremier şi ministru al Afacerilor Interne (PSD)
Alina Gorghiu – vicepremier (PNL)
Diana Morar – vicepremier (independent)
Luca Niculescu – ministru de Externe (independent)
Alexandru Nazare – ministru de Finanţe (independent)
Florin Zaharia – ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene (independent)
Florin Manole – ministru al Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii (PSD)
Monica Anisie – ministru al Educaţiei şi Cercetării (PNL)
Marian Bârgău – ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (independent)
Eduard Mititelu – ministru delegat pentru Transformare Digitală (PNL)
Romeo Lungu – ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (PSD)
Ionuţ Vulpescu – ministru al Culturii (PSD)
Sorin Cîmpeanu – ministru al Apărării Naţionale (PNL)
Radu Marinescu – ministru al Justiţiei (PSD)
Alexandru Ghigiu – ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor (PSD)
Cristian Pistol – ministru al Transporturilor şi Infrastructurii (PNL)
Florin Barbu – ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (PSD)
Bogdan Ivan – ministru al Energiei (PSD)
Alexandru Rogobete – ministru al Sănătăţii (PSD)
Radu Oprea – secretar general al Guvernului (PSD)
UPDATE
Mă aflu astăzi în faţa dvs pentru a vă solicita votul de încredere al Parlamentului pentru învestirea acestui Guvern. O fac cu respect pentru această instituţie şi cu o convingere simplă: dincolo de tot ce ne separă politic, avem un scop comun: dorinţa sinceră de a face bine ţării noastre.
Trecem printr-o perioadă complexă, provocări economice serioase, tensiuni sociale acumulate de ani de zile, un context internaţional mai instabil şi mai riscant decât am cunoscut multă vreme, dar dincolo de toate acestea cred că adevărata noastră problemă e alta: o criză de încredere, a transmis Adrian Veştea.







