Președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj de reconciliere și unitate în cadrul Congresului Extraordinar al partidului, afirmând că Adrian Veștea și ceilalți lideri din tabăra contestatară nu vor fi excluși din formațiunea liberală.
În discursul susținut în fața delegaților reuniți la Romexpo, Bolojan a subliniat că obiectivul conducerii nu este acela de a regla conturi interne, ci de a consolida partidul și de a-i oferi o direcție clară pentru perioada următoare.
Astăzi nu dăm pe nimeni afară, nu reglăm conturi, dar cerem o alegere. E un lucru de bun-simţ. Fiecare poate alege dacă este pe direcţia partidului şi respectă deciziile sau dacă nu există o demisie de onoare, dacă e onoare, dar n-am văzut-o. Aşa fac oamenii serioşi, a declarat Ilie Bolojan.
Declarația vine în contextul tensiunilor interne apărute în ultimele zile în PNL, după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru și după disputele privind viitoarea conducere a partidului.
Prin mesajul său, liderul liberal a exclus varianta unor sancțiuni colective sau a unor excluderi din partid, însă a transmis că membrii formațiunii trebuie să decidă dacă susțin direcția stabilită de conducerea PNL și respectă deciziile adoptate de partid.
Congresul Extraordinar al PNL are ca principale mize alegerea noii conduceri și adoptarea unor modificări importante ale statutului formațiunii, într-un moment considerat decisiv pentru viitorul liberalilor.
Liderii PNL care lipsesc de la Congres sunt: Adrian Vestea, Rareș Bogdan, Cătălin Predoiu, Alina Gorghiu, Hubert Thuma, Alin Tise, Toma Petcu, Valeriu Iftime, George Scripcaru, Nicoleta Pauliuc, Lucian Bode, Alexandru Nazare, Monica Anisie, Andrei Baciu, Ionuț Stroe.
Liderii care i se opun lui Ilie Bolojan sunt somați să-și dea demisia. Propunerea a fost votată cu unanimitate.







