Ultimele stiri

Zeci de constănțeni încearcă să oprească buldozerele unui dezvoltator imobiliar. Nou termen la Curtea de Apel Constanța

Curtea de Apel Constanța are programat astăzi, 18 iunie 2026, un nou termen în dosarul 1817/118/2026, aflat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal. Cauza vizează cererile formulate de un grup de cetățeni din cartierul Abator, care contestă mai multe acte administrative legate de proiecte imobiliare.

La termenul anterior, din 21 mai 2026, instanța a dispus amânarea cauzei pentru îndeplinirea unor obligații procedurale.

În dosar sunt implicați 123 de reclamanți reprezentați de avocatul Felicia Ovanesian, care solicită suspendarea executării și anularea unor autorizații de construire și documentații urbanistice emise de autoritățile locale.

Printre actele contestate se află Autorizația de construire nr. 926/2025, privind realizarea unei parcări supraetajate cu 62 de locuri, dar și alte autorizații referitoare la un imobil situat pe Șoseaua Mangaliei nr. 59A. De asemenea, sunt contestate hotărâri ale Consiliului Local Municipal Constanța privind documentații de urbanism.

În prima etapă a procesului, Tribunalul Constanța a respins, la 1 aprilie 2026, cererea de suspendare a actelor administrative. Instanța a apreciat că reclamanții nu au demonstrat existența unei pagube iminente și a menționat că aspectele invocate, precum afectarea spațiilor verzi, probleme legate de infrastructura de termoficare sau eventuale neconcordanțe administrative, trebuie analizate în cadrul judecării fondului.

Ulterior, cauza a ajuns la Curtea de Apel Constanța, după exercitarea căilor de atac de către reclamanți.

Dezvoltatorul Cambela Prod SRL a susținut în apărare că terenurile au destinația legală de „curți-construcții”, iar proiectele respectă documentațiile și avizele necesare.

Dosarul se află în continuare pe rolul Curții de Apel Constanța, unde instanța urmează să analizeze aspectele contestate de cetățeni.

Lasati un comentariu