Ultimele stiri

Ședință la Consiliul Județean Constanța. Ce proiecte au fost aprobate de consilierii județeni

Consiliul Județean Constanța s-a reunit luni, 15 iunie 2026, în ședință ordinară desfășurată la Palatul Administrativ, în sala „Remus Opreanu”, cu participare fizică și online.

În timpul ședinței, Sorin Lucian Istrate, consilier județean AUR, a acuzat faptul că sunt prea multe pagini de citit la proiectele de hotărâre într-un timp foarte scurt.

„Se ajunge să discutăm mii de pagini într-un timp foarte scurt. Care este urgența reală a proiectelor de pe suplimentară?”, a fost una dintre întrebările ridicate.

În replică, președintele CJ Constanța, Florin Mitroi, a explicat că volumul mare de materiale este determinat de completări și proceduri administrative și a susținut că, în funcție de necesitate, pot fi organizate mai multe ședințe într-o lună.

Printre proiectele aprobate, se numără măsuri privind extinderea și modernizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, inclusiv proiecte de expropriere pentru investiții medicale majore.

De asemenea, au fost aprobate reorganizări în cadrul unor structuri subordonate, actualizări de indicatori tehnico-economici pentru investiții spitalicești, precum și înființarea și restructurarea unor servicii sociale destinate persoanelor vulnerabile.

Consilierii au mai votat modificări administrative în cadrul unor instituții și societăți județene, rectificări bugetare, dar și protocoale de colaborare pentru organizarea unor evenimente culturale importante în județul Constanța.

Toate proiectele au fost adoptate cu vot favorabil, unele dintre ele în unanimitate.

PROIECTELE AFLATE PE ORDINEA DE ZI

1. Proiect de hotărâre nr. 88/15.04.2026 privind aprobarea declanșării procedurilor de expropriere a imobilului proprietate privată ce urmează a fi afectat de lucrările de utilitate publică de interes județean ,,Extinderea și modernizarea capacității Spitalului Clinic Județean de Urgență ,,Sfântul Apostol Andrei” Constanța prin înființarea Unității de Primiri Urgențe și Ambulatoriu Stomatologie, precum și prin înființarea unui Centru de diagnostic și tratament al afecțiunilor oncologice, neurologice și cardiologice’’, – Proiect: “Înființarea unui Centru de diagnostic și tratament al afecțiunilor oncologice, neurologice și cardiologice”, faza Studiul de fezabilitate. – Avizele comisiilor de specialitate 1, 2, 3, 4, Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi – APROBAT

2. Proiect de hotărâre nr. 89/15.04.2026 privind aprobarea declanșării procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată ce urmează a fi afectate de lucrările de utilitate publică de interes județean ,,Extinderea și modernizarea capacității Spitalului Clinic Județean de Urgență ,,Sfântul Apostol Andrei” Constanța prin înființarea Unității de Primiri Urgențe și Ambulatoriu Stomatologie, precum și prin înființarea unui Centru de diagnostic și tratament al afecțiunilor oncologice, neurologice și cardiologice’’ – Proiect: “Înființarea Unității de Primiri Urgențe și Ambulatoriu Stomatologie”, faza Studiul de fezabilitate. – Avizele comisiilor de specialitate 1, 2, 3, 4, Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi – APROBAT

3. Proiect de hotărâre nr.150/02.06.2026 privind modificarea componenței Comisiilor de specialitate II și V, mandatul 2024-2028. – Avizul comisiei de specialitate 2, Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi – APROBAT

4. Proiect de hotărâre nr. 151/05.06.2026 privind aprobarea Protocolului de colaborare încheiat între Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Județul Constanța prin Consiliul Județean Constanța și Municipiul Constanța, în vederea desfășurării Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia” și a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular „Mamaia”, în luna august 2026. – Avizele comisiilor de specialitate 2, 6, Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi – APROBAT

5. Proiect de hotărâre nr. 152/08.06.2026 privind înființarea serviciilor sociale de locuire asistată în comunitate pentru viață independentă de tip locuință protejată în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, prin reorganizarea serviciilor sociale rezidențiale de tip locuință maxim/minim protejată. – Avizele comisiilor de specialitate 2, 4, 5 Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi – APROBAT

6. Proiect de hotărâre nr. 153/08.06.2026 privind înființarea serviciilor sociale de locuire asistată în comunitate pentru viață independentă de tip centre pentru viață independentă în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. – Avizele comisiilor de specialitate 2, 4, 5 Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi – APROBAT

7. Proiect de hotărâre nr. 154/08.06.2026 privind înființarea serviciului social Cămin pentru persoane vârstnice în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. – Avizele comisiilor de specialitate 2, 4, 5 Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi – APROBAT

8. Proiect de hotărâre nr. 155/08.06.2026 privind modificarea Anexelor 1, 2 și 3 la H.C.J. nr. 29/27.02.2026. – Avizele comisiilor de specialitate 1, 2, 4, Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi – APROBAT

9. Proiect de hotărâre nr. 156/08.06.2026 privind aprobarea actualizării indicatorilor tehnicoeconomici pentru obiectivul de investiții „Construire clădire de legătură între corp C7 și C8” – Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța. – Avizele comisiilor de specialitate 1, 2, 3, 4, Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi – APROBAT

10. Proiect de hotărâre nr. 157/08.06.2026 privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța pe anul 2026. – Avizele comisiilor de specialitate 1, 2, 4, Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi – APROBAT

11. Proiect de hotărâre nr. 158/08.06.2026 privind modificarea și completarea Actului Constitutiv al societății PAZĂ JUDEȚEANĂ CONSTANȚA S.A. . – Avizul comisiei de specialitate 2, Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi – APROBAT

12. Proiect de hotărâre nr. 159/09.06.2026 privind aprobarea Protocolului de colaborare dintre Municipiul Constanța, Consiliul Județean Constanța și Teatrul de Stat Constanța în vederea susținerii, organizării și promovării stagiunii teatrale 2026-2027. – Avizele comisiilor de specialitate 2, 6, Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi – APROBAT

Ordine suplimentară

  1. Proiect de hotărâre nr. 160 / 10.06.2026 privind aprobarea Planului de Analiza și Acoperire a Riscurilor al județului Constanța, pe anul 2026. – APROBAT
  2. Proiect de hotărâre nr.161 / 10.06.2026 privind modificarea Anexei 1 la H.C.J. nr.243/27.10.2025 – APROBAT
  3. Proiect de hotărâre nr. 162 / 10.06.2026 privind modificarea și completarea Anexei 1 și Anexei 2 la H.C.J. nr.254/2014. – APROBAT
  4. Proiect de hotărâre nr. 163 / 11.06.2026 privind aprobarea modificării Organigramei și Statului de funcții ale Spitalului Clinic Judetean de Urgenta „Sfantul Apostol Andrei” Constanta. – APROBAT
  5. Proiect de hotărâre nr. 164 / 11.06.2026 privind trecerea unui bun imobil (teren +constructie), situat in strada Nicolae Titulescu, nr.17, municipiul Constanța, judet Constanta, înscris în cartea funciara nr.260546 UAT Constanța, monument istoric, din domeniul public al Judetului Constanta și administrarea Consiliului Județean Constanța în domeniul public al statului. – APROBAT
  6. Proiect de hotărâre nr. 165 / 11.06.2026 privind acordarea unor stimulente financiare lunare personalului din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta „Sfântul Apostol Andrei” Constanța, Cabinet medicină dentară UPU-SMURD, pentru anul 2026. – APROBAT
  7. Proiect de hotărâre nr. 166 / 11.06.2026 privind aprobarea contractarii unui împrumut în valoare de 150.000.000 lei, în conformitate cu prevederile articolului unic din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.36/2026. – APROBAT
  8. Proiect de hotărâre nr. 167 / 11.06.2026 privind acordarea unui mandat special reprezentantului Judetului Constanța în cadrul Adunarii Generale a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara „Dobrogea”. – APROBAT
  9. Proiect de hotărâre nr. 168 / 11.06.2026 privind aprobarea modificarii liniilor de gardă pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanta. – APROBAT
  10. Proiect de hotărâre nr. 169 / 11.06.2026 privind închirierea prin licitație publica a patru imobile teren, proprietate publica a Judetului Constanța, situate în municipiul Constanța, Bd. Mamaia nr.255. – APROBAT
  11.  Proiect de hotărâre nr. 170 / 12.06.2026 privind mentinerea prerogativelor de negociere ale comisiei constituita prin HCJ nr.66/30.03.2026. APROBAT
  12. Proiect de hotărâre nr. 171 / 12.06.2026 privind darea in administrare catre Spitalul Clinic Judetean de Urgenta „Sf. Apostol Andrei” Constanța a nivelului demisol al constructiei situate în strada Ștefan cel Mare nr.133, municipiul Constanta, judet Constanta, proprietate publica a Judetului Constanta, numar cadastral 247791 u.a.t. Constanta, carte funciara 247791 u.a.t. Constanța. APROBAT

Lasati un comentariu