Forțele Navale Române desfășoară, în perioada 15–19 iunie, cea de-a XVI-a ediție a exercițiului multinațional „Eurasian Partnership MCM Dive 2026”, organizat în cooperare cu Forțele Navale ale Statelor Unite ale Americii dislocate în Europa (NAVEUR).
Activitățile de instruire au loc în raioane maritime din Marea Neagră și în portul militar Constanța, sub coordonarea Centrului 39 Scafandri, și reunesc peste 500 de militari din România și din state aliate.
Forțele Navale Române participă cu aproximativ 300 de militari și cu numeroase capabilități specializate, printre care nava maritimă pentru scafandri „Grigore Antipa”, vânătorul de mine M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu”, șalupe rapide de intervenție, ambarcațiuni RHIB, un elicopter IAR 330 Puma Naval și detașamente de scafandri de luptă și de mare adâncime.
La exercițiu iau parte și aproximativ 220 de militari din Bulgaria, Canada, Franța, Grecia, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia, alături de nave și echipamente specifice misiunilor de combatere a amenințărilor subacvatice.
Scopul principal al exercițiului este creșterea interoperabilității între forțele participante și pregătirea structurilor specializate în lupta împotriva minelor marine și neutralizarea dispozitivelor explozive. Ceremonia de deschidere a avut loc luni, 15 iunie, în portul militar Constanța, în prezența comandantului Flotei, Cornel-Eugen Cojocaru, și a reprezentanților structurilor participante.









