Ultimele stiri

Accident cu victime pe Autostrada A2, în apropiere de Cernavodă. Elicopterul SMURD solicitat la intervenție

Un accident rutier s-a produs, vineri, pe Autostrada A2, la kilometrul 154, pe sensul de mers către București, în apropiere de Cernavodă.

Potrivit primelor informații, un autoturism a intrat în balustrada de protecție, impactul mobilizând mai multe echipaje de intervenție. La fața locului au fost trimise două ambulanțe SAJ Constanța de tip B2, un echipaj SMURD și elicopterul SMURD, pentru acordarea primului ajutor persoanelor implicate.

În urma accidentului au rezultat trei victime. Echipajele medicale au intervenit pentru evaluarea și stabilizarea acestora, urmând să fie stabilit dacă este necesar transportul la spital.

Traficul în zonă se poate desfășura cu dificultate pe durata intervenției echipajelor de salvare și a cercetărilor efectuate de polițiști.

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

UPDATE 1

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul se desfășoară dirijat, pe banda de urgență, pe Autostrada A2 sensul Constanța – București, la kilometrul 164, în zona localității Cernavodă, județul Constanța, după ce un autoturism care a lovit glisiera mediană a rămas imobilizat pe carosabil. În urma coliziunii, patru persoane necesită îngrijiri medicale. Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 15.30.

UPDATE 2

La accident au fost 3 victime:
  • o victimă inconștientă, în comă, politraumatism, transportată la spital;
  • un copil de 2 ani (fetiță), cu TCC, transportat la spital;
  • un bărbat fără traumatisme vizibile, stabil, transportat la spital.

UPDATE. Ce au transmis polițiștii constănțeni:

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe autostrada A2, la kilometrul 162+100 metri, sensul spre București.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat, de 70 de ani, din București, a condus un autoturism pe A2, iar la un moment dat, în zona orașului Cernavodă, ar fi pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune cu glisiera metalică ce separă sensurile de mers.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a unei femei, de 69 de ani (pasageră pe bancheta din spate), precum și vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto și a unei minore, de 2 ani, pasageră pe bancheta din spate, fixată în scaun special pentru copii.

Șoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Lasati un comentariu

```