Un proiect considerat esențial pentru infrastructura medicală din regiune primește finanțare etapizată prin Ministerul Sănătății, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027. Este vorba despre construirea noului corp de clădire „Sănătatea mamei și copilului”, din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, una dintre cele mai mari investiții medicale din țară, cu o valoare estimată la aproape 1 miliard de lei.
Potrivit informațiilor oficiale, finanțarea va fi asigurată etapizat, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru cheltuielile efectuate după data de 31 august 2026.
Proiectul este considerat unul strategic pentru modernizarea serviciilor medicale destinate mamelor, nou-născuților și copiilor din județul Constanța și din întreaga regiune Sud-Est.
Noua clădire va include:
- aproximativ 350 de paturi noi
- secții de terapie intensivă modernizate
- 9 săli de operație
- 6 săli de naștere
- infrastructură medicală digitalizată
Autoritățile susțin că investiția va contribui semnificativ la creșterea calității actului medical și la reducerea presiunii asupra actualei infrastructuri spitalicești. Reprezentanții sistemului de sănătate consideră că proiectul va deservi nu doar județul Constanța, ci întreaga regiune de sud-est a României, fiind una dintre cele mai importante investiții publice în domeniul materno-infantil din ultimii ani.




