Ultimele stiri

Vești rele de la meteorologi! Ploi, grindină și vânt puternic – Constanța și alte județe, sub cod galben! HARTĂ

Sursa foto: Pexeles

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de vineri, de la ora 10.00, până sâmbătă, la ora 20.00, aceasta vizând instabilitate atmosferică temporar accentuată şi intensificări ale vântului.

În intervalul menţionat, în centrul, sudul şi estul teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi vor fi perioade cu averse, însoţite pe arii restrânse de descărcări electrice. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel, în intervale scurte de timp, local se vor acumula cantităţi de apă de 15…20 l/mp şi pe arii restrânse de peste 25 l/mp. Izolat în regiunile sudice va cădea grindină”, au arătat meteorologii.

Temporar, vântul va avea intensificări, pe parcursul zilei de vineri în regiunile vestice, dar şi în restul teritoriului, îndeosebi în timpul ploilor, iar sâmbătă în est, sud-est, la munte şi local în rest. Vor fi viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor fi de 60…80 km/h.

Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă vineri, între orele 12.00 şi 21.00.

În judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Braşov şi Covasna vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…55 km/h) şi izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 35 l/mp”, a transmis ANM.

Vești rele de la meteorologi! Ploi, grindină și vânt puternic – Constanța și alte județe, sub cod galben! HARTĂ

O altă atenţionare Cod galben va fi în vigoare sâmbătă, între orele 9.00 şi 20.00, şi va viza intensificări ale vântului. Astfel, pe parcursul zilei de sâmbătă, în cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea şi estul Munteniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…65 km/h. În zona Carpaţilor de Curbură rafalele vor fi de 70…80 km/h.

Sunt vizate judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa şi unele zone ale judeţelor Covasna, Bacău, Neamţ şi Suceava.

Vești rele de la meteorologi! Ploi, grindină și vânt puternic – Constanța și alte județe, sub cod galben! HARTĂ

Lasati un comentariu