Ultimele stiri

Cinci sturioni prinși în plase ilegale, în Marea Neagră, salvați de polițiștii de frontieră

Sursa foto: Garda de Coastă

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în Marea Neagră, mai multe plase de pescuit abandonate, în lungime totală de peste 750 de metri, în care erau capturați cinci sturioni.

În data de 14 aprilie 2026, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat în zona de competență.

În timpul misiunii, echipajele au identificat în largul Mării Negre mai multe plase de pescuit în care se aflau capturi de pește. În urma verificărilor suplimentare, s-a stabilit că plasele aveau o lungime totală de 752 de metri, iar în interiorul acestora erau prinși cinci sturioni, specie strict protejată.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru eliberarea exemplarelor, acestea fiind redate mediului natural, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Plasele au fost ridicate în vederea confiscării și introduse în camera de corpuri delicte a instituției. În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol, iar polițiștii de frontieră continuă activitățile pentru identificarea persoanelor implicate.

Lasati un comentariu