Ultimele stiri

Atenție unde arunci deșeurile voluminoase! Containerele Polaris, amplasate în mai multe cartiere

Sursă foto: Facebook.com/Polaris

În această săptămână, compania Polaris M Holding a instalat containere speciale destinate colectării deșeurilor voluminoase în mai multe zone din municipiul Constanța.

Acestea sunt amplasate în cartierele Tomis Plus, Palazu Mare și Tomis Nord, în puncte precum strada Krakovia – colț cu strada Napoli, strada Dumbrăveni – intersecție cu strada Sentinelei, precum și pe aleea Stadionului, la platforma 203.

Constănțenii pot depozita în aceste containere obiecte de mari dimensiuni, precum mobilier uzat sau deteriorat (canapele, dulapuri, rafturi), saltele, uși, obiecte sanitare, mochete sau calorifere.

Reprezentanții operatorului de salubritate atrag atenția că aceste bene nu sunt destinate deșeurilor menajere, materialelor provenite din construcții ori demolări, echipamentelor electrice și electronice sau deșeurilor reciclabile (hârtie, plastic, metal, sticlă).

Programul complet de colectare a deșeurilor voluminoase este disponibil pe site-ul Primăria Municipiului Constanța, în secțiunea „Mediu”.

De asemenea, în afara acestor puncte temporare, cetățenii au posibilitatea de a preda permanent astfel de deșeuri la centrul de colectare de pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 290A.

Autoritățile reamintesc că abandonarea deșeurilor pe domeniul public reprezintă contravenție și este sancționată conform legislației în vigoare.

Lasati un comentariu