Ultimele stiri

Guvernul va analiza săptămânal creșterea prețurilor la carburanți. Ministrul Economiei: Nu pot fi luate măsuri ”din scurt” pentru a contracara creşterea preţurilor

Sursă foto: renasterea.ro

Guvernul monitorizează evoluția prețurilor la benzină și motorină și va analiza săptămânal posibile măsuri, în funcție de evoluția pieței, a declarat ministrul Economiei, Irineu Darău.

Ministrul Economiei, Irineu Darău, a afirmat luni seară că autoritățile urmăresc atent creșterea prețurilor la carburanți, însă nu pot fi adoptate măsuri rapide care să rămână în vigoare pe termen lung.

Potrivit acestuia, subiectul va fi discutat în mod constant în cadrul Guvernul României, iar deciziile vor fi luate în funcție de evoluția situației economice și a pieței energetice.

Există un impact al acestei creșteri de prețuri. Întregul Guvern va analiza săptămânal care este măsura potrivită, în funcție de evoluția situației. În contextul fluctuațiilor actuale, nu putem lua din scurt decizii care să rămână valabile luni sau ani”, a declarat ministrul.

El a explicat că evoluția prețurilor este monitorizată în timp real, în special de Ministerul Finanțelor, Ministerul Energiei și de premier, pentru a putea fi identificate soluțiile potrivite fără a afecta stabilitatea economică pe termen lung.

Ministrul Economiei a subliniat că autoritățile trebuie să adopte o abordare graduală, evitând măsurile pripite care ar putea crea dezechilibre în economie.

Trebuie să monitorizăm impactul economic și evoluția prețurilor și să intervenim pas cu pas. În economie nu se poate lucra cu scenarii politice”, a spus Darău.

În contextul actual, marcat de tensiuni internaționale și de criza energetică amplificată de conflictul dintre Iran și alte state implicate, numeroase guverne din lume analizează diverse măsuri pentru a limita impactul scumpirilor la energie și combustibili.