Ultimele stiri

Tânăr reținut după ce a fost prins de polițiștii constănțeni la volan, deși avea permisul de conducere suspendat

Sursă foto: mytex.ro

Un tânăr de 23 de ani a fost reținut de oamenii legii după ce a fost prins la volan, deși avea permisul de conducere suspendat. El a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

La data de 9 octombrie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 23 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 8 octombrie, în jurul orei 16.00, acesta ar fi condus un autoturism, pe strada Suceava, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.

Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au dispus, față de acesta, măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Sursă foto: mytex.ro

Alte articole