Ultimele stiri
-
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Mangalia, în cadrul unei acțiuni care a avut drept scop scoaterea, din circuitul ilegal, a materialelor pirotehnice. Astfel, la locațiile percheziționate, polițiștii au identificat și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 70 de kilograme de produse pirotehnice, din categoria P1, F1, F2 și F3. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Mangalia. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 37 aliniatul 2…
-
Şase persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Tulcea după ce au obligat mai multe tinere să se prostitueze, una dintre aceasta fiind minoră la momentul recrutării. Anchetatorii au stabilit că victimele erau agresate fizic atunci când refuzau să practice prostituţia sau când nu câştigau îndeajuns de mulţi bani, fiind supuse ”la injurii, denigrări, ameninţări şi alte forme de abuz emoţional, menite să le menţină într-o stare de temere şi de supunere”. Reprezentanţii DIICOT au anunţat, miercuri, că procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au decis trimiterea în judecată…
-
Un incident neașteptat în Tunelul Canalului Mânecii a paralizat, marți, mii de pasageri Eurostar, în timp ce aceștia se îndreptau spre sărbătorile de Revelion. O pană de curent, combinată cu defectarea unui tren LeShuttle, a blocat complet traficul, generând cozi și întârzieri majore. Mărturiile pasagerilor au reliefat gravitatea situației. Un călător care se afla în cursa de la Londra spre Paris la ora 19:01 a povestit că la ora 03:00 GMT era încă imobilizat în tren, cu personalul care le-a transmis incertitudinea privind sosirea la destinație: „50% șanse să ajungem la Paris și 50% șanse să ne întoarcem la Londra”.…
-
Un accident de muncă grav a avut loc, în această dimineață, în Dana 5 a Portului Constanța, soldându-se cu două victime decedate și două rănite. Echipajele medicale SAJ și SMURD au intervenit prompt la fața locului, însă, din păcate, manevrele de resuscitare nu au putut salva doi bărbați, în vârstă de 52 și 64 de ani. Alte două persoane au fost implicate în accident: un bărbat de 63 de ani a refuzat transportul la spital, în timp ce un altul, de 57 de ani, a fost transportat de urgență la unitatea medicală de specialitate, prezentând traumatism la un membru inferior.…
-
Guvernul a decis diminuarea indemnizaţiei de asigurări sociale de sănătate cu prima zi. Angajatorul suportă zilele 2 – 6 ale plăţii indemnizaţiei pentru concediile medicale, iar începând cu ziua a 7-a până la vindecare, plata se face din din FNUASS. Măsura va fi aplicată pentru o perioadă determinată, între 1 februarie 2026 - 31 decembrie 2027. Executivul a adoptat astfel un nou un mecanism de suportare a indemnizaţiei de asigurări sociale de sănătate între angajator şi bugetul FNUASS, prin diminuarea indemnizaţiei de asigurări sociale de sănătate cu prima zi. Angajatorul suportă zilele 2 – 6 al plăţii indemnizaţiei pentru concediile…
-
Ultima zi din an este însoțită, în tradiția populară românească, de numeroase superstiții care promit noroc, sănătate, belșug și dragoste în anul care urmează. De la ce mâncăm la masa de Revelion și până la cine ne trece pragul casei după miezul nopții, fiecare gest este considerat un semn cu puternică încărcătură simbolică. Norocul nu se aruncă la gunoi Una dintre cele mai cunoscute superstiții spune că în ziua de 31 decembrie nu este bine să aruncăm gunoiul, pentru că astfel „aruncăm” norocul din casă. De Revelion, zgomotul are și el un rol important: muzica tare, râsetele și petrecerile zgomotoase…
-
O atenţionare cod galben de vânt pentru mai multe regiuni intră în vigoare de miercuri, de la ora 8.00 Pentru intervalul 31 decembrie, ora 08 – 31 decembrie, ora 20, meteorologii au emis o nouă atenţionare cod galben de vânt pentru nordul şi nord-estul Moldovei, estul şi sud-estul Transilvaniei, unde vântul va sufla cu viteze de 50...70 km/h şi va ninge viscolit. Intensificări ale vântului vor fi şi în vestul şi sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, cu rafale de 50...70 km/h. În Carpaţii Meridionali şi Orientali vor fi viteze de 60...85 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m,…
-
Consilierul local independent Felicia Ovanesian avertizează că municipiul Constanța este pe punctul de a repeta o eroare costisitoare, în contextul blocajului administrativ privind compensarea taxei de 200 de lei, declarată nelegală. Reacția vine după ce secretarul general al municipiului a refuzat să contrasemneze pentru legalitate hotărârea Consiliului Local care prevedea compensarea sumelor încasate. Într-o postare publică, Ovanesian anunță că a informat oficial Prefectul județului Constanța, subliniind riscurile majore ale întârzierii aplicării hotărârii: Constanța e pe cale să repete o greșeală scumpă: să plătim de două ori pentru aceeași nedreptate!” Potrivit consilierului local, blocarea compensării va duce inevitabil la un val…
-
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că, pentru anul viitor, dacă se vor încasa taxele şi impozitele care au fost stabilite în acest an, nu va mai fi nevoie să crească alte taxe sau impozite. Pentru anul viitor, dacă ne vom încasa taxele şi impozitele care au fost stabilite în acest an şi vom fi prudenţi în modul în care vom cheltui banii, nu va mai fi nevoie să creştem alte taxe sau impozite”, a spus şeful Executivului în ultima şedinţă de Guvern din acest an. El a menţionat că anul acesta ”a achitat toate datoriile pe programele de dezvoltare…
-
O tânără din Constanța trece printr-o prin momente cumplite după ce fratele său de 20 de ani a murit în mod tragic, căzând de la etajul 10 al unui bloc din zona Doraly. La doar 18 ani, Larisa se confruntă acum cu pierderea și cu lipsa sprijinului material necesar pentru organizarea înmormântării. Situația este cu atât mai dureroasă cu cât mama fetei, care suferă de tulburări bipolare grave, a fost internată la Spitalul din Palazu, iar tatăl s-a sinucis anul trecut. Cei care o cunosc pe Larisa au lansat un apel umanitar către constănțenii cu suflet mare, solicitând sprijin financiar…

