Intervenție de urgență a pompierilor constănțeni: fum într-un apartament de pe strada Badea Cârțan
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați…
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați…
Crește valoarea tichetelor RESPECT. Începând cu anul viitor, beneficiarii acestui program vor primi…
Două TIR-uri s-au ciocnit, miercuri dimineaţă, pe Autostrada Bucureşti-Constanţa, în judeţul…
Universitatea Craiova a învins marţi seara, pe teren propriu, scor 4-0, formaţia Farul Constanţa,…
În fiecare an, pe data de 6 decembrie este sărbătorit Sfântul Nicolae, considerat ocrotitorul copiilor,…
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat, marți, că a început urmărirea penală față…
Un bărbat de 30 de ani a intrat cu mașina într-un parapet metalic, la Cernavodă. Oamenii legii au…
Fundaţia „Spirit Românesc Pro – Arte şi Caritate” Bucureşti, în parteneriat cu Teatrul Naţional…
În această perioadă, cadrele Inspecţiei de Prevenire desfășoară activități specifice de control,…
Miruna Pascu a vorbit pentru prima dată după tragedia de la 2 Mai, atunci când fiul ei, drogat fiind,…
Temperaturile vor fi peste cele specifice, în ultima săptămână a anului, anunţă marţi meteorologii,…
Având în vedere „Contractul de executie lucrari de reparatie a retelelor de transport si distributie…
Încă o adopție cu final fericit la Adăpostul public de animale abandonate Constanța! Cu bucurie…
În vederea executării unor lucrări de sectorizare la nivelul rețelei de distribuție apă potabilă…
În perioada 30 noiembrie – 3 decembrie, peste 180 de polițiști, în principal din cadrul structurilor…
Trei tineri s-au ales cu dosar penal după ce s-au urcat la volan băuți, drogați sau fără permis.…