Ultimele stiri

Momente de panică pe plaja Belona din Eforie Nord! Un copil care s-a rătăcit a fost găsit în siguranță

Momente de panică au avut loc, marți, pe plaja Belona din Eforie Nord, după ce un copil s-a rătăcit în mulțimea de turiști. Alarma a fost dată de persoanele aflate pe plajă, care au solicitat imediat sprijinul salvamarilor. Echipele de intervenție au început fără întârziere căutările, mobilizând salvamarii, polițiștii și jandarmii aflați în zonă.

După câteva minute de emoții, băiețelul a fost găsit în siguranță în zona Acapulco și a fost reunit cu familia sa, fără ca acesta să fi fost rănit. Reprezentanții Serviciului Salvamar Eforie Nord le reamintesc părinților să fie foarte atenți la copii, mai ales în această perioadă, când plajele sunt aglomerate, iar cei mici se pot îndepărta cu ușurință.

De asemenea, salvamarii recomandă ca, în cazul în care un copil se pierde sau este observat singur pe plajă, turiștii să anunțe imediat cel mai apropiat salvamar sau să solicite sprijinul polițiștilor și jandarmilor aflați în zonă.

Autoritățile subliniază că reacția rapidă și colaborarea dintre salvamari și forțele de ordine sunt esențiale pentru soluționarea unor astfel de situații și pentru siguranța turiștilor aflați pe litoral

Lasati un comentariu