Uniunea Salvați România (USR) a decis, vineri, să nu sprijine învestirea Cabinetului propus de premierul desemnat Eugen Tomac, în urma unei ședințe a Comitetului Politic al formațiunii.
Liderul USR, Dominic Fritz, a declarat că hotărârea a fost luată după o săptămână de consultări interne, discuții cu premierul desemnat, dar și întâlniri cu cetățeni din mai multe județe ale țării. Potrivit acestuia, decizia a fost adoptată cu un vot covârșitor, de peste 90% dintre cei peste 150 de membri ai Comitetului Politic.
Fritz a explicat că USR a analizat cu atenție propunerea, însă a ajuns la concluzia că o formulă de guvern tehnocrat nu ar putea funcționa eficient. În opinia sa, un astfel de executiv ar fi lipsit de răspundere politică reală, ceea ce ar risca să agraveze instabilitatea.
„Un guvern tehnocrat ar fi nefuncțional, dintr-un motiv simplu: nimeni nu răspunde cu adevărat pentru decizii”, a afirmat liderul USR.
El a subliniat că poziția formațiunii nu este îndreptată împotriva lui Eugen Tomac și nici împotriva președintelui Nicușor Dan, ci reprezintă o evaluare a contextului politic actual.
Dominic Fritz a mai susținut că o astfel de formulă guvernamentală ar putea masca tensiunile din actuala majoritate parlamentară și ar evita asumarea politică a deciziilor.
„Într-un guvern tehnocrat nimeni n-ar mai ști cine dă comandă și cine plătește”, a adăugat acesta.
Decizia USR vine la scurt timp după ce și Partidul Național Liberal a anunțat că nu va susține învestirea guvernului propus de Eugen Tomac.
În paralel, premierul desemnat a transmis partidelor lista cu membrii propuși pentru viitorul Cabinet.
Aritmetica parlamentară
Configurația actuală a Parlamentului arată astfel:
-
- PSD: 128 parlamentari
- AUR: 90 parlamentari
- PNL: 76 parlamentari
- USR: 59 parlamentari
- UDMR: 31 parlamentari
- Minorități: 17 parlamentari
- Uniți pentru România: 14 membri
- S.O.S. România: 15 membri
- Neafiliați: 15 deputați și 8 senatori
- Grupul Pace-Întâi România: 11 senatori



